Revoltă împotriva Rusiei în Georgia

Ciocniri între poliţie şi manifestanţi care protestau împotriva unui acord economic cu Moscova au avut loc vineri în apropierea parlamentului din Abhazia, regiune separatistă prorusă a Georgiei.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 15 noiembrie 2024, 19:28   25
Revoltă împotriva Rusiei în Georgia

Sute de manifestanţi s-au reunit în faţa parlamentului de la Suhumi, centrul administrativ al regiunii. 

Ei protestau împotriva ratificării unui acord care permite companiilor ruse să investească în Abhazia, regiune situată între Munţii Caucaz şi coasta Mării Negre. 

Protestatarii au rupt o parte din gardul care înconjura clădirea cu ajutorul unui camion şi au aruncat cu ouă şi sticle din plastic asupra poliţiştilor, în perimetru fiind desfăşurat un important dispozitiv de agenţi de ordine. 

Forţele de ordine au ripostat recurgând la gaze lacrimogene. Sesiunea parlamentului care urma să examineze vineri ratificarea acordului a fost amânată din cauza protestelor, ceea ce nu i-a făcut pe manifestanţi să părăsească piaţa, a precizat RIA Novosti. 

„Ordinea de zi nu a fost aprobată. Nu suntem în măsură să ţinem sesiunea”, a declarat preşedintele parlamentului, Laşa Aşuba. 

Unii manifestanţi blocaseră deja în cursul săptămânii timp de mai multe ore poduri în acest teritoriu, în jurul Suhumi, oraş cu circa 65.000 de locuitori, după arestarea a cinci opozanţi faţă de acordul cu Moscova, care ulterior au fost eliberaţi. 

La 30 octombrie, Rusia şi regiunea Abhazia au semnat un acord care permite companiilor ruse sa dezvolte proiecte de investiţii pe teritoriul Abhaziei. 

Opoziţia se teme că acest acord semnat la sfârşitul lunii octombrie va deschide calea nu doar pentru construcţii, ci şi pentru achiziţionarea de către ruşi a unor apartamente în Abhazia, în numeroasele localităţi balneare de pe coasta Mării Negre. 

Vânzarea de imobile rezidenţiale străinilor a fost interzisă în 1995 în Abhazia. Luna trecută s-a aflat că Rusia şi-a suspendat subvenţiile masive acordate Abhaziei, ceea ce i-a determinat pe opozanţii abhazi să afirme că acordul cu Moscova a fost rezultatul unor presiuni. 

Opoziţia abhază a format săptămâna trecută un comitet împotriva ratificării acordului cu Rusia, considerându-l dăunător pentru suveranitatea economică regională. 

În urma unui scurt război în care armata rusă a intrat pe teritoriul Georgiei în 2008, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două regiuni separatiste situate la frontiera cu Rusia. 

Rusia menţine de atunci o prezenţă militară în cele două regiuni. Abhazia şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia după destrămarea URSS şi şi-o apărase în timpul unui război împotriva forţelor georgiene la începutul anilor 1990, cu sprijinul neoficial al Moscovei.

Sursa: digi24.ro

Prima discuție între Putin și Scholz după doi ani. Oferta propusă de liderul rus cancelarului german

Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina şi să demareze negocieri cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile, informează Reuters. În schimb, Ucraina nu și-a ascuns nemulțumirea față de demersul lui Scholz, afirmând că este „o tentativă de împăciuire”.

Stephen King nu va mai scrie pe X. Motivul invocat

Stephen King, autorul „The Shining” şi „Shawshank Redemption”, a scris joi pe X: „Părăsesc Twitter. Am încercat să rămân, dar atmosfera a devenit prea toxică”. Referindu-se la platforma rivală lansată de Meta a lui Mark Zuckerberg, el a adăugat: „Urmăriţi-mă pe Threads, dacă doriţi”.