Un librar din Turcia a câştigat procesul împotriva casei de modă Hermès care dorea să-l împiedice să folosească acelaşi nume

Umit Nar, librar din Izmir (vestul Turciei), care a fost dat în judecată de casa de modă franceză Hermès, a câştigat procesul împotriva gigantului de lux care dorea să îl împiedice să folosească acelaşi nume, scrie news.ro.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 18 iulie 2024, 08:21   64
Hermes

”Instanţa s-a pronunţat în favoarea uneia dintre cele două obiecţii ale noastre şi a autorizat utilizarea brandului nostru, Bouquiniste Hermes”, a declarat librarul.

”Hermes este un zeu al mitologiei greceşti şi aparţine patrimoniului cultural al umanităţii. Acesta nu ar trebui să fie monopolizat de o companie. Aceasta este o decizie importantă în acest sens”, a subliniat el.

Hotărârea tribunalului din Ankara anulează parţial o decizie a TurkPatent, autoritatea responsabilă cu proprietatea intelectuală, care a împiedicat orice altă marcă în afara Hermès Paris să folosească numele zeului grec într-o gamă largă de domenii, inclusiv editarea, vânzarea de cărţi, reviste şi organizarea de festivaluri.

Instanţa nu şi-a făcut încă publice motivele, a declarat avocatul librarului, Hilmi Güllü.

”Aceasta este o victorie. Companii internaţionale precum Hermès Paris duc o politică agresivă de înregistrare a mărcilor care depăşeşte propriul lor sector. Prin acest verdict, am deschis calea pentru a spune nu acestei practici”, a declarat Güllü.

Totul a început în decembrie 2021, când librarul a dorit să înregistreze o marcă comercială, Bouquiniste Hermes, care funcţiona de cincisprezece ani în Istanbul şi apoi în Izmir.

Reprezentantul producătorului de articole de marochinărie de lux din Turcia a sesizat atunci TurkPatent şi apoi instanţele turce, încercând să interzică librăriei nu numai să înregistreze marca, ci şi să utilizeze numele ”Hermes” în activităţile sale comerciale şi online.

Hermès Paris a insistat asupra ”similitudinii şi riscului de confuzie” dintre cele două mărci, în ciuda diferenţei dintre sectoarele lor de activitate, susţinând că marca pariziană există şi în lumea editorială, întrucât editează o revistă.

”Ar avea dreptate dacă domeniile noastre ar fi similare, dar nu este deloc cazul”, spune Nar, care subliniază că zeul Hermes este strâns asociat cu istoria Izmirului, oraşul antic Smyrna de pe coasta Mării Egee, tărâmul multor legende din mitologia greacă.

”Sper că acest verdict va conduce la schimbări în jurisprudenţa privind patrimoniul cultural şi multinaţionalele”, adaugă el.

(VIDEO) Doi ani de CARBON: De la recorduri naționale la performanțe mondiale

Filmul CARBON, deținătorul a șase trofee obținute la Gala Cineaștilor 2024 și a mai multor premii la concursuri internaționale, a împlinit doi ani de la premiera națională. Producția cinematografică a fost lansată pe 4 octombrie 2022, la Palatul Național, iar de atunci, filmul a reușit să stabilească patru recorduri naționale.

Un nou serial de la HBO face ceva neobișnuit / Două filme premiate cu Oscar vin în premieră în streaming / Elon Musk sugerează că-i prea inteligent pentru șah

Un serial nou produs de HBO face ceva neobișnuit în peisajul marilor conglomerate americane ale divertismentului, în timp ce la capitolul filme două lungmetraje premiate cu Oscar își fac apariția în premieră în streaming. Elon Musk în schimb e supărat iar pe jocul de șah. În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta mai poți citi despre viitorul serial „Lanterns” din universul DC, jocul video de top cu care se va extinde franciza „Avatar: The Last Airbender”, dar și Bucharest Gaming Week.