Maia Sandu a înmânat „Ordinul Republicii” colectivului Clubului Sportiv de Dans „Codreanca” și distincții de stat pentru antrenori
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat astăzi Clubului Sportiv de Dans „Codreanca”, în cadrul unei ceremonii oficiale, distincția „Ordinul Republicii” pentru propagarea dansului sportiv, dezvoltarea potențialului artistic și sportiv al tinerilor dansatori și pentru promovarea bunei imagini a Moldovei peste hotarele țării.
Au primit distincții de stat și trei antrenori ai Clubului: distincția „Ordinul Republicii” i-a fost conferită antrenoarei principale, Svetlana Gozun, iar Elena Gozun și Nicolai Oreșchin au fost onorați cu titlul onorific de „Maestru în Artă”.
Antrenorii au fost premiați în semn de înaltă apreciere a talentului și măiestriei profesionale, pentru merite în dezvoltarea artei coregrafice și promovarea dansului sportiv.
Șefa statului a subliniat contribuția considerabilă a acestor artiști la ridicarea standardelor coregrafice la cote mondiale și la crearea noilor generații de campioni. Decretul a fost semnat de Președinta Maia Sandu cu prilejul împlinirii a 50 de ani a Clubului Sportiv de Dans „Codreanca”.
Astăzi „Codreanca” înseamnă circa 20.000 de discipoli și antrenori care activează în mai multe țări ale lumii și are în palmares 43 medalii de aur, 33 de argint și 26 medalii de bronz obținute la Campionate Mondiale și la Campionate Europene.
Natalia Barbu va reprezenta R.Moldova la Eurovision 2024
Natalia Barbu va reprezenta Republica Moldova pentru a doua oară la Eurovision. Piesa sa, „In the middle”, a acumulat cele mai multe puncte la Selecția Națională și va răsuna pe 7 mai, la Malmo, Suedia.
(P) „PORT DRAGOSTE”! Concert special de 14 februarie la PortMall
PORT Mall își invită clienții fideli să sărbătorească „Ziua Îndrăgostiților”, la un concert mai mult decât special alături de Tanea Turtureanu, Elvi’s Band și Lidia Isac.
Doliu în lumea muzicii. S-a stins din viață acordeonistul și dirijorul Mihai Amihalachioaie
Cunoscutul acordeonist, dirijor de muzică populară, simfonică și de operă Mihai Amihalachioaie, Maestru în Artă, s-a stins din viață în noaptea de 11 spre 12 februarie, fiind necruțat de boală, la doar 62 de ani, anunță într-un comunicat de presă Ministerul Culturii, scrie Realitatea.MD.
Comentarii facebook