(VIDEO 18+) 35 de morți și 43 de răniți, după ce au fost tamponați de o mașină, în China. Motivul atacatorului

Cel puțin 35 de oameni au murit și 43 au fost răniți în orașul Zhuhai din sudul Chinei după ce au fost loviți de o mașină, informează presa de stat.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 13 noiembrie 2024, 20:32   1380
Atac cu mașina, în China

Potrivit martorilor, atacatorul și-a condus mașina în jurul unui stadion lovind grupurile de oameni care făceau mișcare acolo. Acesta ar fi recurs la acest gest violent deoarece era nemulțumit de rezultatul partajului de care avusese parte după divorț.

Clipul video poate fi accesat aici.

„Un atac grav și brutal a avut loc la centrul sportiv Zhuahu, unde un suspect a intrat cu o mașină în persoanele care făceau mișcare, omorând 35 de persoane și rănind 43”, se menționează într-un comunicat al poliției.

UPDATE 13:43 Atacatorul este în comă din cauza rănilor auto-provocate și nu poate fi interogat, au transmis autoritățile, potrivit BBC.

Cea mai mare parte a imaginilor cu incidentul postate de cei de la fața locului au fost șterse de pe rețelele de social media.

Un martor ocular, identificat drept Chen, a declarat că cel puțin șase grupuri de oameni se adunaseră la stadion pentru plimbarea lor obișnuită când a avut loc incidentul. Grupurile folosesc căi marcate din jurul stadionului.

Chen a spus că grupul său tocmai terminase a treia tură în jurul stadionului când o mașină a luat-o brusc spre ei cu mare viteză, „lovind mulți oameni”.

„A condus în cerc, iar oameni au fost loviți în toate zonele pistei de alergare – est, sud, vest și nord”, a declarat un alt martor ocular pentru Caixin.

Publicația a scris că mulți oameni în vârstă, dar și adolescenți și copii, sunt printre cei răniți.

Incidentul ar fi fost declanșat de nemulțumirea lui Fan cu modul cum a decurs partajul după divorțul lui, arată ancheta preliminară.

Atacatorul a lovit oamenii, apoi a fugit

Poliția din orașul Zhuhai a arestat un bărbat în vârstă de 62 de ani, care fugise de la locul incidentului, potrivit primelor informații, apărute marți dimineață.

La acel moment, presa chineză nu a dezvăluit că este vorba despre atât de multe victime.

Un clip video cu urmările atacului ce a avut loc luni seară, verificat de Reuters, a arătat cel puțin 20 de persoane căzute pe jos. Oameni care strigau „terorist” au putut fi auzite în timp ce ambulanțele soseau pentru a duce răniții la spital.

Poliția a transmis că a reținut un bărbat pe nume Fan, care ar fi intrat cu o mașină mică în pietonii din fața centrului sportiv, apoi a fugit de acolo. Poliția nu a spus nimic în primă instanță despre motivele atacatorului.

Zhuhai găzduiește în această săptămână cel mai mare spectacol aerian anual din China, unde va fi expus pentru prima dată un nou avion stealth de vânătoare cu reacție .

Sursa: hotnews.ro