„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei, susțin surse militare din Rusia

Un bombardier rusesc Su-34 ar fi fost doborât sâmbătă deasupra Ucrainei, scriu mai multe canale media din Ucraina, preluând informația postată de un blogger militar rus apropiat de aviația Moscovei. Mai mult, au apărut inclusiv informații că aparatul ar fi fost doborât de un avion F-16 american primit de Ucraina din partea aliaților occidentali.

publicat de Veronica Ciortan
sâmbătă, 12 octombrie 2024, 19:29   363
„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei, susțin surse militare din Rusia

Dacă se confirmă, ar fi prima lovitură a avioanelor F-16 americane împotriva celor rusești și semnul unei posibile schimbări majore a raportului de forțe pe front.

„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei, susțin surse militare din Rusia

 Canalul rusesc de Telegram Fighterbomber a postat sâmbătă poza alb-negru a unui avion bombardier-vânător Su-34, cu mesajul sec „Să vă fie pământul cer, fraților”. 

Informația a fost preluată și distribuită de canale ucrainene de pe rețelele sociale, dar și de presa din Ucraina. Ministerul rus al apărării nu a făcut nicio declarație oficială cu privire la presupusa pierdere a avionului Su-34 și nici Ministerul ucrainean al Apărării nu a comentat. 

Cu toate acestea, alte canale Telegram pro-Moscova au furnizat detalii suplimentare, susținând că avionul rusesc a fost doborât la aproximativ 50 km de linia frontului, în timp ce lansa bombe ghidate asupra pozițiilor ucrainene, potrivit Forbes.

Mai mult, potrivit acelorași surse - neconfirmate oficial -, aparatul rusesc ar fi fost doborât de un avion de vânătoare american F-16, primit de Ucraina de la aliații occidentali. Echipajul nu ar fi supraviețuit, menționează sursele. Dacă se confirmă, ar fi prima țintă rusească doborâtă de un F-16 american în Ucraina și o posibilă schimbare majoră de raport de forțe între cele două tabere inamice. Informațiile nu au putut fi verificate din surse independente.

„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei, susțin surse militare din Rusia

 Su-34 este cel mai performant bombardier cu dublu rol (poate fi folosit și ca avion de vânătoare) pe care îl are la dispoziție Rusia.

Sursa: digi24.ro

Prima discuție între Putin și Scholz după doi ani. Oferta propusă de liderul rus cancelarului german

Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina şi să demareze negocieri cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile, informează Reuters. În schimb, Ucraina nu și-a ascuns nemulțumirea față de demersul lui Scholz, afirmând că este „o tentativă de împăciuire”.

Stephen King nu va mai scrie pe X. Motivul invocat

Stephen King, autorul „The Shining” şi „Shawshank Redemption”, a scris joi pe X: „Părăsesc Twitter. Am încercat să rămân, dar atmosfera a devenit prea toxică”. Referindu-se la platforma rivală lansată de Meta a lui Mark Zuckerberg, el a adăugat: „Urmăriţi-mă pe Threads, dacă doriţi”.