Politicile publice din domeniul culturii, discutate de Președintele Sandu cu ministrul Prodan
Potrivit unui comunicat al instituției prezidențiale, au fost renovate 30 de case de cultură în raioane și au fost majorate cu 25% salariile profesioniștilor din instituțiile teatral-concertistice.
„În 2024, tinerii bibliotecari, muzeografi și artiști, care vor merge după absolvire să lucreze în instituțiile culturale din țară, vor primi o indemnizație unică majorată, de 90 de mii de lei și, respectiv, de 120 de mii de lei, în funcție de nivelul de studii. Tinerii care au împlinit 18 ani se bucură de beneficiile programului „Voucher cultural”, prin care primesc 1000 de lei ca să-și cumpere cărți, bilete la teatru sau concerte”, a subliniat Maia Sandu.
Șeful statului a mai menționat că programul național de dezvoltare a industriilor creative ,,Moldova Creativă”, adoptat în 2024, are un mare potențial atât pentru economie, cât și pentru integrarea noastră în circuitul cultural european.
„Cultura trebuie să devină un bun accesibil tuturor, în fiecare localitate, și vom continua să susținem ideile și proiectele cu viziune și impact. Sper să vedem cât mai multe premiere teatrale, cinematografice, evenimente culturale în toată țara”, a declarat Președintele.
Aici este de amintit că recent, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a anunțat în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la la Rlive că R. Moldova s-a retras din programul „Europa creativă”. S-a întâmplat în condițiile în care țara noastră a plătit cotizații pentru statut de membru în valoare de circa 460 de mii de euro.
Însă profitul din program a fost de doar 38 de mii de euro, constată ministrul Culturii, Sergiu Prodan.De altă parte, Prodan spune că nu s-a renunțat la ideea programului, însă e nevoie de o mai bună pregătire.
(VIDEO) Doi ani de CARBON: De la recorduri naționale la performanțe mondiale
Filmul CARBON, deținătorul a șase trofee obținute la Gala Cineaștilor 2024 și a mai multor premii la concursuri internaționale, a împlinit doi ani de la premiera națională. Producția cinematografică a fost lansată pe 4 octombrie 2022, la Palatul Național, iar de atunci, filmul a reușit să stabilească patru recorduri naționale.
(VIDEO) „Treaba ta, fă și vrei”: Kapushon și Valera Leovskii au lansat o nouă piesă despre influența rețelelor de socializare
Kapushon, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din Republica Moldova, și Valera Leovskii, un artist apreciat pentru versurile sale ironice și profunde, au lansat o nouă piesă intitulată „Treaba ta”.
Un nou serial de la HBO face ceva neobișnuit / Două filme premiate cu Oscar vin în premieră în streaming / Elon Musk sugerează că-i prea inteligent pentru șah
Un serial nou produs de HBO face ceva neobișnuit în peisajul marilor conglomerate americane ale divertismentului, în timp ce la capitolul filme două lungmetraje premiate cu Oscar își fac apariția în premieră în streaming. Elon Musk în schimb e supărat iar pe jocul de șah. În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta mai poți citi despre viitorul serial „Lanterns” din universul DC, jocul video de top cu care se va extinde franciza „Avatar: The Last Airbender”, dar și Bucharest Gaming Week.
Comentarii facebook