Cinci persoane au fost rănite la Odesa într-un atac cu drone ruseşti
Un atac rusesc cu drone asupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei a rănit cinci persoane şi a deteriorat un bloc de apartamente, a declarat miercuri guvernatorul său regional, relatează Reuters.
Guvernatorul Oleh Kiper a declarat că atacul a provocat un incendiu la o clădire în construcţie, care a fost între timp stins, şi a deteriorat ferestrele şi faţada unui bloc de locuinţe cu nouă etaje, precum şi ferestrele unei unităţi medicale.
Armata ucraineană a declarat că a doborât 21 din cele 22 de drone lansate de Rusia peste noapte.
Rusia a lansat, de asemenea, trei rachete balistice asupra regiunii centrale ucrainene Poltava. Guvernatorul Filip Pronin a declarat că atacul a avariat o instalaţie industrială, dar nu au fost afectate infrastructurile civile şi nu au fost raportate victime.
sursa: news.ro
Prima discuție între Putin și Scholz după doi ani. Oferta propusă de liderul rus cancelarului german
Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina şi să demareze negocieri cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile, informează Reuters. În schimb, Ucraina nu și-a ascuns nemulțumirea față de demersul lui Scholz, afirmând că este „o tentativă de împăciuire”.
Materiale cu mesajele „Basarabia e România” și „Kosovo e Serbia”, confiscate de poliție înaintea meciului de fotbal România-Kosovo
Poliția a dezmințit că a arestat patru fani sârbi pentru că ar fi afișat la București mesaje împotriva statului Kosovo înaintea meciului de fotbal de vineri seara.
Stephen King nu va mai scrie pe X. Motivul invocat
Stephen King, autorul „The Shining” şi „Shawshank Redemption”, a scris joi pe X: „Părăsesc Twitter. Am încercat să rămân, dar atmosfera a devenit prea toxică”. Referindu-se la platforma rivală lansată de Meta a lui Mark Zuckerberg, el a adăugat: „Urmăriţi-mă pe Threads, dacă doriţi”.
Comentarii facebook