Poliţia din Oregon a găsit într-o maşină o borsetă pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”. Ce se afla înăuntru
Agenţii de poliţie din Portland, statul Oregon, au oprit o maşină săptămâna aceasta şi au observat în interior o borsetă pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”. De fapt, chiar era plină de droguri. Mai precis, conţinea 79 de pastile de fentanil, trei comprimate de oxicodonă contrafăcute şi 230 g de metamfetamină, scrie The Guardian.
Agenţii au tras pe dreapta un bărbat şi o femeie care conduceau o maşină furată. În interiorul maşinii Ford Taurus, poliţiştii au observat că zona de contact din jurul volanului fusese vizibil modificată - şi au zărit punguţe cu o substanţă albă.
„Şoferul şi pasagerul au fost arestaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Portland, sergentul Kevin Allen. „În interiorul vehiculului se aflau un număr substanţial de droguri ambalate, inclusiv metamfetamină şi pastile albastre de fentanil, mai multe cântare, bani şi o armă de foc încărcată”, a detaliat poliţistul.
Multe dintre pliculeţele cu droguri fuseseră depozitate într-o gentuţă de pânză pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”. O fotografie cu captura poliţiştilor - inclusiv gentuţa - a atras atenţia mass-media pe X.
Suspecţii - Reginald Reynolds, 35 de ani, şi Mia Baggenstos, 37 de ani - sunt acuzaţi de posesie de droguri şi de posesie a unui vehicul furat.
În 2020, statul Oregon a intrat în istorie atunci când a dezincriminat deţinerea de cantităţi mici de droguri (mult mai mici decât cantităţile găsite marţi de poliţişti), într-un efort de a redirecţiona fondurile oraşului de la incriminare către tratamentul tulburărilor legate de consumul de substanţe. Măsura a fost adoptată cu un nivel ridicat de susţinere publică, care s-a clătinat pe măsură ce rata supradozelor şi a persoanelor fără adăpost a crescut în stat în timpul pandemiei Covid-19 - când fentanilul a devent disponibil pe scară largă. Astfel, în septembrie, statul a reincriminat posesia de droguri, legislaţia fiind adoptată de un Congres al statului controlat de democraţi.
Sursa: news.ro
Prima discuție între Putin și Scholz după doi ani. Oferta propusă de liderul rus cancelarului german
Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina şi să demareze negocieri cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile, informează Reuters. În schimb, Ucraina nu și-a ascuns nemulțumirea față de demersul lui Scholz, afirmând că este „o tentativă de împăciuire”.
Materiale cu mesajele „Basarabia e România” și „Kosovo e Serbia”, confiscate de poliție înaintea meciului de fotbal România-Kosovo
Poliția a dezmințit că a arestat patru fani sârbi pentru că ar fi afișat la București mesaje împotriva statului Kosovo înaintea meciului de fotbal de vineri seara.
Stephen King nu va mai scrie pe X. Motivul invocat
Stephen King, autorul „The Shining” şi „Shawshank Redemption”, a scris joi pe X: „Părăsesc Twitter. Am încercat să rămân, dar atmosfera a devenit prea toxică”. Referindu-se la platforma rivală lansată de Meta a lui Mark Zuckerberg, el a adăugat: „Urmăriţi-mă pe Threads, dacă doriţi”.
Comentarii facebook