(VIDEO) Zelenski susține că trupe nord-coreene luptă alături de ruși în Ucraina și solicită mai mult ajutor: „Linia întâi are nevoie de mai mult sprijin.”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că trupe nord-coreene luptă alături de ruși în conflictul din Ucraina. Într-un discurs recent, el a cerut partenerilor să intensifice sprijinul militar, subliniind importanța armamentului cu rază lungă pentru a contracara agresiunea rusă.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 14 octombrie 2024, 18:13   17
Zelenski

În discursul său video de duminică noapte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat faptul că Rusia s-a întărit nu doar prin armament, ci și prin trupe nord-coreene. El a avertizat că partenerii Ucrainei trebuie să ia în considerare aceste noi realități de pe câmpul de luptă și să intensifice sprijinul militar, în special prin furnizarea de armament cu rază lungă de acțiune. Zelenski a adăugat că Moscova trebuie să fie împiedicată să se adapteze la noile capacități ucrainene, subliniind că „pacea adevărată poate fi obținută doar prin forță.”.

Vedem o alianţă tot mai mare între Rusia şi regimuri precum Coreea de Nord. Nu mai este vorba doar despre transferul de arme. De fapt, este vorba despre transferul de oameni din Coreea de Nord către forţele militare de ocupaţie. Evident, în astfel de circumstanţe, relaţiile noastre cu partenerii noştri trebuie să fie dezvoltate”, a  spus Volodimir Zelenski.

Linia întâi are nevoie de mai mult sprijin. Atunci când vorbim despre mai multe capacităţi cu rază lungă de acţiune pentru Ucraina şi de mai multe provizii decisive pentru forţele noastre, aceasta nu este doar o listă de echipamente militare. Este vorba despre creşterea presiunii asupra agresorului, care trebuie să fie mai puternică decât poate rezista Rusia. Şi este vorba despre prevenirea unui război mai mare. Pacea adevărată poate fi obţinută doar prin forţă”, a menționat Zelenski. El a subliniat că întreaga săptămână viitoare va fi consacrată colaborării în acest sens cu partenerii.

Partenerii noştri au tot potenţialul necesar şi este absolut realist să consolidăm poziţia ţării noastre, să consolidăm poziţia Ucrainei exact aşa cum este necesar pentru o pace justă. Şi chiar acum trebuie să acţionăm pentru a împiedica Rusia şi aliaţii săi să se adapteze la capacităţile noastre”, a arătat Zelenski.

Ne pregătim acum pentru noile negocieri care vor avea loc săptămâna aceasta. Vom continua să prezentăm partenerilor noştri europeni strategia noastră de a forţa Rusia la pace”, a anunţat preşedintele ucrainean.

(VIDEO) Zelenski susține că trupe nord-coreene luptă alături de ruși în Ucraina și solicită mai mult ajutor: „Linia întâi are nevoie de mai mult sprijin.”

Echipele statului nostru şi echipele liderilor noştri parteneri, cărora le-a fost deja prezentat Planul Victoriei (planul de pace al lui Zelenski - n.r.), continuă să lucreze la detalii - avem nevoie de paşi comuni, iar aceştia trebuie să fie paşi puternici. Există unele aspecte suplimentare care trebuie convenite cu partenerii noştri”, a adăugat liderul de la Kiev. „Echipele vor lucra. Vom lucra, de asemenea, cu liderii. Sperăm că luarea deciziilor nu va fi întârziată”, a mai spus Zelenski.

Soldaţii şi poporul nostru ucrainean au dovedit că Ucraina este capabilă să realizeze chiar şi ceea ce unii oameni credeau că este imposibil. Am schimbat în mod repetat în bine cursul acestui război. Ucrainenii ştiu cum să lupte şi cum să câştige viitorul pentru ţara lor, pentru poporul lor, pentru noi toţi. Trebuie să o facem acum. Sunt mândru de poporul nostru. Iar poporul nostru merită asistenţă suficientă şi o pace justă”, a argumentat preşedintele Ucrainei.

Kremlinul spune că armata rusă nu este ajutată de trupe nord-coreene

Mențiunea lui Zelenski despre soldații nord-coreeni care ar lupta alături de ruși în Ucraina intervine în contextul în care ministrul sud-coreean al apărării, Kim Yong-hyun, a afirmat marți că „există o mare posibilitate” ca Phenianul să trimită trupe pentru a sprijini Rusia în conflictul cu Ucraina. De asemenea, ministrul a subliniat, în cadrul unei audieri parlamentare, că informațiile conform cărora ofițeri nord-coreeni ar fi fost uciși într-un atac ucrainean pe teritoriul controlat de ruși ar putea fi adevărate.

Kremlinul a negat joi afirmațiile Coreei de Sud conform cărora Coreea de Nord ar fi trimis trupe pentru a sprijini Rusia în conflictul cu Ucraina și că ar putea lua în considerare o desfășurare suplimentară de soldați. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor, întrebat dacă Coreea de Nord își trimite trupele să lupte în Ucraina: „Aceasta pare a fi o altă știre falsă”.

Zelenski, revenit recent dintr-un turneu-fulger în capitalele europene, își propune să obțină sprijinul partenerilor pentru a putea efectua atacuri cu arme occidentale pe teritoriul Rusiei. Planul său de pace, prezentat luna trecută președintelui american Joe Biden, este încă destul de neclar, dar se bazează pe ideea că Rusia trebuie constrânsă să se așeze la masa negocierilor.

Sursa: adevărul.ro

Prima discuție între Putin și Scholz după doi ani. Oferta propusă de liderul rus cancelarului german

Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina şi să demareze negocieri cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile, informează Reuters. În schimb, Ucraina nu și-a ascuns nemulțumirea față de demersul lui Scholz, afirmând că este „o tentativă de împăciuire”.

Stephen King nu va mai scrie pe X. Motivul invocat

Stephen King, autorul „The Shining” şi „Shawshank Redemption”, a scris joi pe X: „Părăsesc Twitter. Am încercat să rămân, dar atmosfera a devenit prea toxică”. Referindu-se la platforma rivală lansată de Meta a lui Mark Zuckerberg, el a adăugat: „Urmăriţi-mă pe Threads, dacă doriţi”.