(VIDEO) Două persoane rănite, după ce s-au izbit cu mașina într-un tractor în municipiul Chișinău
Două persoane au ajunsla spital, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit într-un tractor. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:23, în comuna Ciorescu, din municipiul Chișinău.
Potrivit poliției, în accident a fost implicat un automobil de marca Volkswagen, al volanul căruia se afla n șofer în vârstă de 31 de ani și care avea un pasager de 28 de ani.
Din motive încă necunoscute de anchetă, șoferul Volkswagen-ului a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit violent într-un tractor parcat pe acostament.
În urma impactului, șoferul mașinii și pasagerul său au fost transportați la spital pentru a li se acorda ajutorul medical necesar.
PulsMedia.MD amintește că în această dimineață un alt șofer și-a avariat grav mașina, după ce s-a izbit cu aceasta într-un tractor, la intrarea în orașul Strășeni.
(VIDEO) Un automobil s-a bușit într-un tractor, la Strășeni. În zonă s-au format ambuteiaje
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook