UPDATE (SURSE) Omorul la comandă din sectorul Rîșcani. Unul dintre suspecți ar fi stat într-o celulă la P-13 cu victima
UPDATE // Diana Fetco. ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru PulsMedia.MD că oamenii legii ar fi reținut doi suspecți în cazul omorului la comandă a cetățeanului turc, Izzet Eren, în vârstă de 41 de ani, liderul principal al bandei Tottenham Turks, la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei.
De altă parte, surse apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul ne-au comunicat că unul dintre cei doi reținuți ar fi un cetățean englez, care anterior ar fi fost în aceeași celulă din Penitenciarul Nr.13 cu Izzet Eren, după ce acesta a fost reținut pe teritoriul R.Moldova de către ofițerii INI.
Totodată, există versiunea că cei doi suspecți reținuți s-ar fi aflat la masa de la terasa Coffe Point cu cetățeanul turc în momentul în carte a fost împușcat de kiler
Sursele noastre mai menționea că în perioada când se afla în detenție la P-13, Izzet Eren era escortat la ședințele de judecată de către mascații de la BPDS „Fulger”, deoarece acesta i-ar fi fost frică că va fi lichidat.
Aici este de menționat că în același mod anterior a fost ucis și fratele victimii.
Știrea Inițială
Poliția Capitalei a reținut noaptea trecută un suspect în cazul omorului la comandă a cetățeanului turc, Izzet Eren, în vârstă de 41 de ani, liderul principal al bandei Tottenham Turks, la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, individul reținut este tot un cetățean turc în vârstă de 45 de ani, Strumsten Stein, care a fost plasat pentru 72 de ore în Izolatorul de Detenție Provizorie a Direcției de Poliție a mun. Chișinău.
Sursele noastre mai menționează că ofițerii legii au stabilit un cerc de bănuiți și suspecți, iar în prezent se desfășoară mai multe măsuri speciale de investigații. Sursele noastre nu au putut oferi mai multe detalii despre acest caz făcând trimitere la secretul anchetei.
Totodată, potrivit altor surse din cadrul MAI, dis-de-dimineață, peste 200 de angajați ai INSP, Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Inspectoratului General de Carabinieri, dar și mașcații de la BPDS „Fulger”, au luat la puricat fiecare colțișor, fiecare scorbură, din pădurea dintre sectorul Rîșcani și Ciocana.
Amintim că în amiaza zilei de ieri, o persoană mascată și cu o trotinetă, a efectuat 7 focuri de armă, trei în cap și patru în spate, în liderul principal al bandei Tottenham Turks din Nordul Londrei, în timp ce acesta se afla la terasa Coffe Point de pe strada Kiev 9, după care a dat bir cu fugiții de la fața locului în direcția străzii Alecu Russo.
Potrivit poliției, individul împușcat a fost anunțat în căutare pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.
Acesta nu a fost extrădat până acum, deoarece a depus cerere de azil. Acum doi ani i-a fost refuzată procedura de azil, dar până la moment nu există o decizie definitivă a instanței de judecată pe acest caz.
Mai mult, acesta a fost plasat în arest, cu ulterioara extrădare, dar a fost eliberat din arest în urma deciziei instanței de judecată.
Omorul la comandă al liderului grupării Tottenham Turks din Londra. IGP vine cu detalii
NEWS ALERT // Kiler pe trotinetă în Chișinău. A împușcat mortal un cetățean străin
EXCLSUIV (VIDEO 18+) Noi imagini cu membrul partidului „Renaștere”, care s-a luat de piept cu poliția, după ce a fost prins băut la volan, la Ceadîr-Lunga
Reporterii PulsMedia.MD au intrat în posesia unor imagini noi cu Ivan Patosca, membru al Partidului Politic „Renaștere”, totodată soțul Irinei Patosca, președintele organizației teritoriale „Ceadîr-Lunga” al aceluiași partid, care s-a dat în spectacol și a agresat agenții de patrulare, după ce l-au prins băut la volan.
(FOTO) Fiul președintelui OT „Renatștere” Orhei, prins fără permis la volanul mașinii primăriei Pohrebeni
Fiul minor al unui primar și președinte al Organizației Teritoriale a Partidului „Renaștere” Orhei ar fi fost prins fără permis de conducere la volanul mașinii primăriei, susțin sursele PulsMedia.MD
(VIDEO) Soțul președintei OT a Partidului „Renaștere” Ceadîr-Lunga, prins băut la volan. Individul a agresat agenții de patrulare
Membrul unui partid politic a agresat fizic și verbal agenții de patrulare, după ce a fost prins în stare de ebrietate la volan. Cazul a avut loc în noaptea de 5 septembrie, în jurul orei 23:00, la Ceadîr-Lunga.
Comentarii facebook