Fiica bătrânului ucis în Italia de îngrijitorul moldovean: „Nu nutrim ură față de Victor ”

Tragedie în Salento, unde Fernando Monte, un bătrân de 81 de ani, a fost ucis duminică după-amiază de către îngrijitorul său moldovean, Victor Josan. Incidentul s-a petrecut în locuința victimei, imediat după prânz, în urma unui conflict izbucnit brusc.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 4 iulie 2024, 09:19   939
roitalian

Familia pensionarului te este în stare de șoc și nu își poate explica ce a declanșat acest comportament violent.

„Pentru tatăl nostru, Victor era ca un fiu. De aceea nu reușim să înțelegem cum a putut să se întâmple așa ceva”, au declarat copiii italianului, conform La Repubblica.

Victor Josan, îngrijitorul în vârstă de 34 de ani, originar din Republica Moldova, a recunoscut fapta, declarând că a avut un „black out” și nu își amintește clar ce s-a întâmplat. El l-a lovit pe pensionar cu telefonul celular în cap, apoi l-a ucis în bătaie.

În fața anchetatorilor și în timpul audierii pentru confirmarea reținerii, îngrijitorul a povestit că a auzit voci imediat după comiterea faptei, care îi spuneau să se dezbrace.

Avocatul său, Stefano Maggio, ia în considerare solicitarea unei expertize psihiatrice pentru a stabili starea mentală a clientului său la momentul incidentului.

Judecătoarea Valeria Fedele a confirmat arestarea și a dispus menținerea în arest preventiv, invocând gravitatea indiciilor de vinovăție și riscul de recidivă sau fugă.

Familia lui Fernando Monte este copleșită de durere. „Nu nutrim ură față de Victor”, au declarat copiii bătrânului. „Dacă am fi observat vreun semn de nemulțumire sau tensiune, am fi acționat imediat pentru a găsi un alt îngrijitor.”

Fiica bătrânului, Valeria, care locuiește cu soțul ei la etajul superior al casei tatălui său, a vizitat locuința bătrânului cu doar câteva ore înainte de tragedie, pentru a se asigura că totul este în regulă.

„Relațiile erau absolut pașnice. Tatăl nostru îl ajuta pe Victor de fiecare dată când se întorcea în Moldova, unde acesta avea o familie. Chiar și în ziua de Paște și la o sărbătoare de familie, de curând, Victor a fost alături de noi”, au mărturisit copiii lui Monte.

Fernando Monte nu era o persoană abandonată; avea în jurul său o întreagă familie atentă și grijulie.

„Nu era genul care să se plângă. Seara lua niște picături și adormea devreme”, au mai adăugat copiii bătrânului. Incidentul rămâne deocamdată inexplicabil pentru toți cei implicați.

Autopsia pe trupul lui Fernando Monte este programată pentru joi, 4 iulie, și va fi efectuată de medicul legist Alberto Tortorella. După autopsie, corpul va fi dus înapoi la locuința din via Trieste pentru a permite desfășurarea funeraliilor.

sursa: rotalianul.com