Pompierul decedat la Florești era tată a doi copii. Statul va plăti pentru înmormântare și le asigură ajutor

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va acoperi cheltuielile pentru funeraliile lui Denis Timohin, pompierul decedat miercuri la datorie. Bărbatul avea doar 36 de ani.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 15 august 2024, 12:11   1381
IGSU

Redacția Realitatea.MD a reușit să afle că bărbatul avea doi copii, cel mai mic fiind născut în 2019. Așa cum prevede legea, micuții urmează să primească pensie de urmaș.

Sursa citată scrie că pompierii sunt asigurați de către stat, respectiv autoritățile își asumă achitarea funeraliilor.

Sergentul Denis Timohin a decedat în timp ce pompierii interveneau la Rădulenii Vechi, Florești, pentru a stinge un incendiu de vegetație.

Totodată, sursele PulsMedia.MD din cadrul IGSU, susțin că un alt pompier, în vârstă de 42 de ani, din cadrul USP Soroca al DSE Soroca a IGSU, s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon și a fost preluat de o ambulanță fiind transportat la Spitalul raional Florești pentru îngrijiri medicale.

(SURSE) Incendiul soldat cu decesul unui pompier, la Florești. Un alt angajat IGSU - transportat la spital

Amintim că pompierii din Florești au fost alertați la ora 16:40, dar pentru că focarul se extindea rapid, în ajutor le-au fost trimiși colegii din Soroca, care au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului.

„Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele competente, iar cauza decesului va fi stabilită în urma unei expertize medico legale”, informa Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Colegii pompierului au transmis mesaje de condoleanțe apropiaților și familiei lui Denis Timohin. Și ministrul Adrian Efros a manifestat compasiune și a notat că „am pierdut un coleg, un luptător, un adevărat erou”.

„Îi suntem profund recunoscători pentru dedicarea și curajul pe care le-a demonstrat până în ultimul moment. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar gândurile noastre sunt alături de familia sa, colegii și toți cei care l-au cunoscut și iubit”, a transmis oficialul.

Tragedie la Florești! Un pompier și-a pierdut viața chiar în timpul unei misiuni

Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne, despre pompierul care a decedat în timpul unei intervenții: „Îi suntem profund recunoscători!”