România și Republica Moldova au semnat un plan de acțiuni comun în domeniul justiției

O cooperare mai intensă în domeniul justiției și intensificarea relațiilor pe segmentul recuperării bunurilor infracționale sunt doar câteva dintre prevederile noului Plan comun de acțiuni pentru perioada 2025-2027, al celor două ministere, din Republica Moldova și România, semnat la Chișinău. Acesta confirmă intenția comună de a continua cooperarea interministerială, a declarat ministra Justiției din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 17 octombrie 2024, 13:17   35
MJ

„Mă bucur să constat că îl reînnoim cu accent pe componenta de integrare europeană, pe cooperare prin detașarea colaboratorilor din cadrul Ministerului Justiției și altor experți în Republica Moldova în procesul de transpunere a achiului comunitar în legislația Republicii Moldova, intensificarea cooperării pe segmentul recuperării bunurilor infracționale și reutilizare socială, intensificarea colaborării pe modernizarea sistemului penitenciar, intensificarea colaborării a profesiilor juridice și reglementările privind activitatea acestora și, în ultimul rând, îmbunătățirea mecanismelor privind protecția drepturilor omului de în cele două state”, a spus ministra Justiției.

România este gata să acorde tot sprijinul necesar Ministerului Justiției din Republica Moldova, a precizat ministra Justiției de peste Prut, Alina Gorghiu.

„Precizăm că, acest Plan de acțiuni în domeniul justiției reflectă continuarea reformelor esențiale în domeniu, consolidarea statului de drept și îmbunătățirea sistemul judiciar. România va oferi asistență la armonizarea legislației cu acquis-ul Uniunii Europene, bune practici și sprijin tehnic pentru sistemul penitenciar, formarea profesională comună în metodele de lucru cu infractorii și schimb de experiență în recuperarea bunurilor infracționale. Potrivit autorităților, așa cum precedentul plan expiră la sfârșitul acestui an, odată cu semnarea unui plan nou, cele două ministere vor avea o claritate referitor la colaborarea pentru anii următori”.

Tânăr băut și fără permis de conducere, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, la Edineț

Un tânăr de 24 ani din Edineț a fost plasat în arest preventiv pentru 30 zile și riscă până la 5 ani de închisoare pentru că a fost depistat la volan în stare de ebrietate, dar și fără permis de conducere. Într-un comunicat de presă, reprezentanții Procuraturii Generale (PG) precizează că bărbatul a fost stopat de oamenii legii pe data de 10 octombrie 2024.

Ministerul Justiției obligat să-i achite prejudicii de peste 1,6 mil. de lei, unui ex-deputat PDM, condamnat pentru trădare de patrie

Statul urmează să-i achite fostului deputat Iurie Bolboceanu peste 1,6 milioane de lei, în calitate de prejudicii provocate de acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Acest lucru a fost dispus de către Judecătoria Chișinău, sediul Centru, după ce fostul parlamentar a chemat în judecată Ministerul Justiției.