Bucureștiul, în vizorul Moscovei. Rușii și aliații lor de la Chișinău, discuții despre „anexarea” Moldovei de către România

Oficialii ruși și oamenii lor de încredere din Republica Moldova și-au dat întâlnire la Moscova, la o conferință organizată de un institut care este bănuit de legături cu FSB.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 3 iulie 2024, 13:27   564
ro

Aceștia au discutat despre "anexarea" Republicii Moldova de către România.

Conferința, la care au participat mai mulți foști și actuali oficiali ruși, alături de opoziția din Republica Moldova și alți invitați, inclusiv din regiunea transnistreană și din Găgăuzia, a fost intitulată "În Moldova sau în România: va rămâne oare Republica Moldova pe harta anului 2025?".

La evenimentul respectiv, care s-a desfășurat pe 27 iunie, într-un hotel din centru Moscovei, au fost invitați, printre alții, au fost deputatul socialist Bogdan Țîrdea, oligarhul fugar Ilan Șor și episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, informează Europa Liberă România.

Potrivit sursei citate, conferința a fost organizată de Institutul țărilor CSI, care studiază așa-numita "vecinătatea apropiată" a Rusiei și răspândește narative care justifică politica externă agresivă a Kremlinului. Acest institut este condus de deputatul Konstantin Zatulin, care este preocuoat de Republica Moldova.

sursa: știrileprotv.ro