„Importantă cantitate de armament de ultimă generație” în ascunzătorile Hezbollah, afirmă Netanyahu

Armata israeliană a pus mâna pe "o cantitate de arme ruseşti de ultimă generaţie" în ascunzătorile miliţiei pro-iraniene Hezbollah din sudul Libanului, a afirmat premierul israelian, Benjamin Netanyahu, într-un interviu acordat Le Figaro, notează AFP.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 17 octombrie 2024, 19:38   92
Netanyahu

Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU din 2006 "a cerut ca singurele arme prezente la sud de Litani să fie cele ale armatei libaneze", a amintit el cotidianului francez. "Or, în această zonă, Hezbollah a săpat sute de tuneluri şi ascunzători, unde tocmai am găsit o cantitate de arme ruseşti de ultimă generaţie", a adăugat el.

Jurnalul american The Washington Post, citând oficiali israelieni, a informat recent despre cantităţi importante de arme descoperite de armata israeliană în Liban şi aduse în Israel, "printre care numeroase rachete antitanc ruseşti şi chineze de vârf".

După aproape un an de schimburi de focuri la frontieră cu Hezbollahul, Israelul a început în Liban pe 23 septembrie o intensă campanie de lovituri aeriene împotriva bastioanelor acestei organizaţii, apoi pe 30 o ofensivă terestră în sud.

Israelul afirmă că doreşte să îndepărteze Hezbollah de frontiera sa şi să pună capăt atacurilor sale cu rachete, pentru a permite întoarcerea în nordul teritoriului a aproximativ 60.000 de locuitori strămutaţi.

Hezbollahul, afirmând că acţionează în sprijinul Hamas, a deschis un front împotriva Israelului pe 8 octombrie 2023, a doua zi după atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene în Israel, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza.

"Un nou război civil în Liban ar fi o tragedie. Cu siguranţă nu este scopul nostru să provocăm unul. Israelul nu are nicio intenţie să se amestece în afacerile interne ale Libanului", a dat asigurări Netanyahu.

"Singurul nostru obiectiv este să permitem cetăţenilor noştri care trăiesc de-a lungul frontierei cu Libanul să se poată întoarce acasă şi să se simtă în siguranţă acolo", a explicat el.

Pe 8 octombrie, premierul israelian le-a cerut libanezilor să-şi "elibereze ţara de Hezbollah pentru ca acest război să se poată termina".

"Aveţi ocazia să salvaţi Libanul înainte ca acesta să se cufunde în abisul unui război lung care va provoca distrugeri şi suferinţe precum cele pe care le vedem în Gaza", a avertizat el atunci.

De când Hezbollahul şi Israelul au intrat în război deschis în urmă cu aproape o lună, cel puţin 1.373 de persoane au fost ucise în Liban, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale. ONU a înregistrat acolo aproape 700.000 de persoane strămutate.

Sursa: agerpres.ro

(VIDEO) Un american riscă 5 ani de închisoare după ce și-a abandonat câinele în timpul uraganului Milton

Giovanny Aldama Garcia, un american în vârstă de 23 de ani din Ruskin, Florida, a fost acuzat de cruzime agravată împotriva animalelor, după ce și-a legat și abandonat câinele înainte de sosirea uraganului Milton. Tânărul riscă până la cinci ani de închisoare, după ce imaginile cu câinele său salvat de polițiști au devenit virale pe rețelele de socializare, relatează Sky News.