Maia Sandu anunță despre demararea construcției unei noi linii electrice aeriene care unește sistemul energetic al R.Moldova cu cel al României

Șefa statului a participat, astăzi, la evenimentul de acces în teren pentru începerea lucrărilor de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești - Chișinău, care unește sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României.

publicat de Anatol Chirilov
vineri, 29 martie 2024, 12:01   26
Vulcănești

 „Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară,” a subliniat Președinta Maia Sandu. 

Șefa statului a mai specificat că acest proiect a fost amânat timp de decenii pentru că guvernările precedente nu voiau să dezlege Moldova de șantaj și dependență energetică. 

Abia în septembrie 2019, proiectul a fost aprobat de Guvern. Linia electrică, construcția căreia începe din Congaz, va traversa 8 raioane, pe o distanță de 158 de km, și va fi finalizată în 2025. De asemenea, se lucrează la următoarele trei linii de interconectare cu România și Ucraina: Bălți-Suceava, Strășeni-Gutinaș și Vulcănești - Arciz, din regiunea Odesa”, a mai precizat Președinta Maia Sandu.

Cea de-a 3-a reuniune a Dialogului R.Moldova – UE, în domeniul politic și de securitate a avut loc la Chișinău

La MAE a avut loc cea de-a 3-a reuniune a Dialogului Republica Moldova – Uniunea Europeană la nivel înalt în domeniul politic și de securitate. Dialogul a reconfirmat angajamentul și interesul reciproc al părților de a continua consolidarea cooperării în domeniul politicii externe și de securitate comune, în conformitate cu statutul de candidat la UE al Republicii Moldova.