Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război. „E o probabilitate care se discută clar acum”

Economia Federației Ruse a făcut față până în prezent nenumăratelor sancțiuni, iar Fondul Monetar și Banca Mondială confirmă că va continua să fie pe creștere. Rușii au reușit să se adapteze la toate sancțiunile, dar ar putea să recepționeze o lovitură indirectă devastatoare, care le-ar ruina economia.

publicat de Veronica Ciortan
sâmbătă, 5 octombrie 2024, 19:29   322
Putin

Economistul Andrei Caramitru a explicat care este cea mai mare vulnerabilitate economică a Rusiei, țară care în prezent consumă resurse și fonduri imense pentru a-și finanța uriașa mașinărie de război pe care a dezlănțuit-o împotriva Ucrainei. Un preț mai mic al petrolului ar lovi din plin economia Rusiei.

URSS s-a prăbușit și a dispărut dintr-un motiv esențial. Prețul petrolului a fost extrem de scăzut în anii 80, sub prețul lor de producție. Au dat faliment. Noi nu am fi avut nici o revoluție aici în 89 dacă prețul petrolului nu ar fi scăzut masiv înainte”, explică economistul.

Lovitura devastatoare ar veni din partea Arabiei Saudite, țară cu care Federația Rusă are relații bune. Ținta nu ar fi Rusia, dar această țară ar încasa, indirect, o lovitură devastatoare, care ar avea ca țintă Iranul.

„Acum se discută aceeași strategie. Cum și de ce ar fi folosită : Arabia Saudită are cel mai mic preț de producție de petrol din lume. Deci - pot o perioadă să pompeze mai mult, prețul se prăbușește , ei nu pierd decât temporar și parțial (pentru ca le crește cota de piață). De ce ar face asta ? Ca să lovească în Iran (care e inamicul lor în Golf, de fapt sunt de partea Israelului deși nu o spun public)”, adaugă el.

Andrei Caramitru

Urmările ar fi cumplite pentru economia Federației Ruse. Nici China și nicio altă țară nu i-ar putea ajuta dacă s-ar ajunge în această situație. „Dacă se întâmplă asta, economia Rusiei intră instant în implozie (nu se pot împrumuta de pe piețele internaționale, surplusul pe care îl folosesc pentru război din vânzările de petrol devine negativ, pe gaze deja sunt pe negativ ca au pierdut piața din Europa). Nu zic că sigur se va întâmpla asta, dar e o probabilitate care se discută clar acum. E important să înțelegem de fapt cât de vulnerabilă este Rusia. Atât”, a încheiat Andrei Caramitru.

Cine e Andrei Caramitru

Cu studii în Elveția, în domeniul finanţelor, la prestigioasa universitate din Geneva, Andrei Caramitru și-a început cariera în Geneva, ca asociat în cadrul băncii elveţiene UBS. Ulterior, el a lucrat timp de 16 ani pentru McKinsey, una dintre cele mai influente companii de consultanţă în management strategic din lume, iar apoi la firma de consultanţă Boston Consulting Group. Economist de top, Andrei Caramitru a fost o perioadă consilierul lui Dan Barna, fost președinte al USR.  

adevărul.ro

Pe urmele partizanilor anticomuniști conduși de Teodor Șușman: traseul istoric unic în România, prin locuri unde s-a murit cu arma în mână

Un traseu turistic și istoric unic în România a fost amenajat în Munții Apuseni, în zona Mărgău - Răchițele, pe teritoriul județului Cluj. Calea Partizanilor este un traseu memorial-tematic, care duce călătorul prin locurile în care s-au ascuns și au luptat mai bine de 10 ani partizanii conduși de Teodor Șușman.

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. Era considerat colaborator al forţelor ruse, implicat în acţiuni represive împotriva ucrainenilor

Explozia unei maşini în oraşul ocupat Enerhodar l-a ucis pe Andrei Korotkii, „şeful securităţii” la Centrala Nucleară (NPP) Zaporojie, a anunţat Kiev Post , citând informaţii publicate pe contul oficial de telegram de Serviciul de Informaţii Militare al Ucrainei.