Sinteza CNA: Zeci de percheziții în dosare de trafic de influență, contrabandă și bunuri de circa 3,5 milioane de lei, sechestrate
Centrul Național Anticorupție raportează mai multe percheziții în dosare de trafic de influență, corupere activă, corupere pasivă și contrabandă, operate săptămâna trecută. În primul caz, este vorba despre un bărbat, bănuit că ar fi pretins de la o persoană 200 de mii de lei pentru a influența decizia pe o cauză penală aflată în instanță.
Acesta a fost reținut de CNA pentru 72 de ore. Într-un alt caz, directorul unei companii de construcție este cercetat pentru oferirea de remunerații ilicite unor funcționari ai Primăriei mun. Chișinău, unor angajați ai INST și ÎS ”Cadastru” în schimbul obținerii unor acte permisive sau decizii favorabile pentru construirea unor imobile în capitală și în suburbiile acesteia. De asemenea, acesta este cercetat întro altă cauză penală pentru contrabandă cu valuta în proporții deosebit de mari. La moment, 8 persoane, arestate în dosarele CNA, sunt plasate în penitenciare, iar o persoană se află în arest la domiciliu, iar în perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au propus pentru judecată 17 cauze penale.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe 5 bunuri în valoare de circa 3,5 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Inspectoratului național de investigații (INI) a IGP și Procuraturii Anticorupție (PA). Printre acestea se numără o construcție locativă, un teren pentru construcție, un capital social și numerar, indisponibilizate în cadrul unor dosare de spălare de bani și abuz de serviciu.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 13 rapoarte de expertiză și 4 avize pe marginea unor proiecte de acte normative. Pe componenta de educație anticorupție au fost organizate instruiri pentru 130 de persoane. CNA notifică inițierea a 2 analize operaționale și 3 strategice, eliberarea a 166 de caziere de integritate, recepționarea a 49 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1504 de materiale în cancelaria Centrului.
Bărbat din Edineț, trimis pe banca acuzaților, după ce a descărcat de pe BitTorrent mii de fișiere cu pornografie infantilă
Un bărbat de peste 40 ani din Lipcani, Briceni, riscă până la 3 ani de închisoare pentru descărcarea a peste 13.500 fotografii și filmulețe cu pornografie infantilă. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul le-a descărcat în calculatorul portabil, în perioada anilor 2022-2023 atunci când muncea în calitate de paznic.
Judecătoarea Marina Rusu, candidată la CSM, a nu a promovat evaluarea reluată
Comisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătoarei Marina Rusu, candidată pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul candidaților judecători. Comisia a decis că candidata nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriul de integritate etică. Decizia a fost transmisă astăzi judecătoarei Marina Rusu și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului.
ANI va cere magistraților confiscarea averii nejustificată de peste 360 de mii de lei a deputatului transfug, Alexand Nesterovschi
Deputatul transfug din Parlamentul Republicii Moldova, Alexandr Nesterovschi. a fost prins cu avere nejustificată în valoare de 364.259,9 lei. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit că a fost constatată diferența între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate pe parcursul anilor 2020-2023.
Comentarii facebook