Bărbat, condamnat la închisoare pentru violul finei sale de 9 ani
Printr-o sentință recent pronunțată, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru violul unei minore care nu a atins vârsta de 14 ani și acțiuni cu caracter sexual neconsimțit.
Instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 14 ani cu executare în penitenciar de tip închis.
Sentința poate fi contestată cu apel.
Conform acuzării înaintate de procurori, în februarie 2020, inculpatul, aflându-se în ospeție la cumătrii săi, după consumul băuturilor alcoolice, a rămas la ei să înnopteze. Pe timp de noapte, având scopul de a-și satisface pofta sexuală cu fiica minoră a acestora în vârstă de 9 ani, a întreținut cu copila un raport sexual.
Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat, invocând că doar a înnoptat la gazde, fără a comite vreo ilegalitate. Acesta urmează a fi reținut și plasat în arest preventiv, fiind anunțat în căutare.
Bărbat din Edineț, trimis pe banca acuzaților, după ce a descărcat de pe BitTorrent mii de fișiere cu pornografie infantilă
Un bărbat de peste 40 ani din Lipcani, Briceni, riscă până la 3 ani de închisoare pentru descărcarea a peste 13.500 fotografii și filmulețe cu pornografie infantilă. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul le-a descărcat în calculatorul portabil, în perioada anilor 2022-2023 atunci când muncea în calitate de paznic.
Judecătoarea Marina Rusu, candidată la CSM, a nu a promovat evaluarea reluată
Comisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătoarei Marina Rusu, candidată pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul candidaților judecători. Comisia a decis că candidata nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriul de integritate etică. Decizia a fost transmisă astăzi judecătoarei Marina Rusu și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului.
ANI va cere magistraților confiscarea averii nejustificată de peste 360 de mii de lei a deputatului transfug, Alexand Nesterovschi
Deputatul transfug din Parlamentul Republicii Moldova, Alexandr Nesterovschi. a fost prins cu avere nejustificată în valoare de 364.259,9 lei. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit că a fost constatată diferența între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate pe parcursul anilor 2020-2023.
Comentarii facebook