(Anticorupție) Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel

Herman von Hebel, președintele Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor - Comisia Pre-Vetting, a activat în perioada 8 martie 2013 – 16 aprilie 2018, în calitate de grefier la Curtea Internațională Penală de la Haga.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 25 martie 2024, 14:10   46
Herman von Hebel

Presa olandeză scria, în 2018, că activitatea administrativă a lui Herman von Hebel ar fi fost afectată de ilegalități și ar fi cauzat prejudicii Curții Internaționale Penale în valoare de cel puțin 760.000 euro. Mai multe decizii, considerate a fi ilegale, s-au luat în legătură cu o reformă pusă la cale de Herman von Hebel la Curte, ulterior criticată dur de judecători. Înalta Curte a suportat cheltuieli de 7 milioane de euro pentru reformă, iar judecătorii instanței l-au acuzat pe von Hebel de intenții ascunse. 

Dacă aș  putea strânge toate cuțitele ce mi-au fost înfipte în spate după aceste reforme, aș putea deschide un restaurant”, a fost răspunsul lui Herman la criticele aduse pentru reforma ce o demarase.

13 martie 2018. Herman von Hebel, cel care peste 5 ani avea să devină președinte al Comisiei Pre-Vetting în Republica Moldova, care verifică integritatea magistraților, se retrage din concursul pentru obținerea unui nou mandat de cinci ani de grefier al Curții Internaționale Penale de la Haga.

Retragerea din cursă a grefierului este determinată de ilegalități admise în cadrul unei reforme, scrie presa din Olanda. „Von Hebel din Țările de Jos fusese aspru criticat pentru gestionarea Curții, mai ales în contextul planului de reformă ReVision, aspecte ale căruia au fost considerate ilegale de tribunalul administrativ al Organizației Internaționale a Muncii (OIM)...”, scria publicația juridică www.justiceinfo.net, întrun articol publicat la 15 martie 2018.  

Se întâmpla în toiul unui scandal în care Curtea de la Haga fusese dur criticată pentru administrare defectuoasă, soldată cu prejudicierea mai multor persoane din cauza ilegalităților, admise la punerea în aplicare a unui plan de reformă, numit ReVision, inițiat de Herman von Hebel în perioada în care a condus Grefa Curții, între anii 2013-2018. Grefa Curții de la Haga este organul administrativ, care gestionează întreaga administrare, cu finanțe și angajați, în afară de judecători. 

Curtea Internațională Penală de la Haga este una dintre cele mai importante instanțe internaționale permanente la nivel mondial. Curtea cu sediul la Haga este compusă din 18 judecători și are menirea de a judeca criminalii care au comis genocid împotriva propriului popor, crime de război, de agresiune și împotriva umanității. Curtea a fost înființată prin Statutul de la Roma din 17 iulie 1998 care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. 

În 2016 un raport de audit a constatat că grefierul Herman von Hebel a aplicat în reforma inițiată „opțiuni hibride” de selectare nereușită a unor experți externi în paralel cu implicarea unor angajați ai Curții  Internaționale Penale din subordinea sa.

Raportorii scriau că acțiunile grefierului veneau în contradicție cu Regulamentul de activitate al Curții și anume a cerințelor articolului 44.2 din Statutul de la Roma care prevedeau aplicarea „celor mai înalte standarde de eficiență, competență și integritate”.

Citiți în continuare pe Anticorupție.md

CNA va avea mai multe competențe

Un proiect de lege ce prevede îmbunătățirea cadrului normativ ce vizează activitatea Centrului Național Anticorupție (CNA) a fost votat în a doua lectură de 57 de deputați.

În două zile, s-a pricopsit cu aproape 1 milion de lei. Un alt membru al grupării specializate în escrocherii cu „accidente rutiere” condamnat la 7 ani de închisoare

Procuratura municipiului Chișinău anunță că printr-o sentință, recent pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Ucraina, a fost recunoscut vinovat pentru comiterea infracțiunii de escrocherie, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, fiindu-i stabilită pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani, cu amendă în mărime de 2 500 unități convenționale, echivalentul a 125 000 lei.

Cauza penală în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor” trimisă în instanța de judecată

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, fiindu-le incriminată săvârșirea a două capete de acuzare de acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită, în calitate de complice.