POZA ZILEI // Maia Sandu „îl plagiază” pe dictatorul de la Kremlin? A chemat-o „la cabinet” pe Ala Nemerenco

„Am avut o discuție azi cu doamna ministră Nemerenco despre planul continuu de îmbunătățire a serviciilor de sănătate în toată țara”, scrie Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 4 iulie 2024, 16:51   988
Maia Sandu

„Investițiile de circa 3 miliarde de lei în spitalele din țară, renovarea sau reparația capitală a peste 60 de secții de diferit profil, a 9 maternități, a 11 secții de terapie intensivă, dotarea cu echipamente importante, printre care zeci de tomografe computerizate, și repartizarea a 120 de ambulanțe își fac simțit efectul - acum medicii noștri pot salva mai multe vieți. Un subiect important pentru oamenii cu care vorbesc când merg în sate sunt medicamentele compensate, mai ieftine. Am constatat că uneori cetățenii nu cunosc despre faptul că, pentru prima dată, o serie de medicamente au devenit gratuite, iar altele sunt compensate în proporție de până la 80%. Am convenit cu doamna ministră să comunicăm mai mult la acest subiect. Îndemn toți cetățenii să ceară de la medicii de familie lista de medicamente compensate și rog medicii să informeze cât mai clar oamenii despre faptul că statul plătește o parte din costurile medicamentelor. De asemenea, oamenii trebuie să cunoască despre E-Rețeta care permite pacienților cronici să ia medicamentele compensate și dispozitivele medicale necesare fără să stea în rânduri la medic și să piardă timp. Este nevoie să anunțe personalul medical că au nevoie de o rețetă nouă”, se arată în postare.

Aici este de menționat că în conformitate cu LEGEa Nr. 136 din 07 07 2017 cu privire la Guvern adoptată de Legislativ,  prim-ministrul reprezintă Cabinetul de Miniștri în raporturile cu Parlamentul și Președintele R.Moldova,  dar nu miniștri în particular, iar Guvernul este responsabil de activitatea sa în fața Parlamentului, ci nu a Președintelui.

 Membrii Guvernului poartă răspundere pentru domeniile de activitate de care sînt responsabili și pentru activitatea Guvernului în ansamblu.
Unii internauți au făcut deja asimilare între fotografia de la discuția Președintelui Maia Sandu și ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, cu cea de la discuția avută anterior de dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin, cu fostul ministru al Apărării, Serghei Șoigu.

Maia Sandu pe urmele lui Putin?


Dorin Recean, la întrevederea cu autoritățile publice locale din Ceadîr-Lunga: „Avem un singur scop - sa îmbunătățim nivelul de trai al cetățenilor noștri”

Oportunitățile de dezvoltare a localităților prin prisma obiectivului strategic de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dar și beneficiile programelor guvernamentale și ale proiectelor transfrontaliere implementate în țara noastră au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor publice desconcentrate din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.