NEWS ALERT

Moldovagaz demolează inițiativa lui Tofilat: Compania cumpără gaz și nu e necesară administrarea externă

Pentru a clarifica situația în mod explicit pentru public, este important să subliniem că, în ciuda discuțiilor despre o posibilă administrare externă la „Moldovagaz”, această măsură nu este necesară în prezent. Compania își desfășoară activitatea în mod normal, asigurând continuarea achizițiilor de gaze naturale pentru a satisface nevoile consumatorilor interni, susțin surse din cadrul Moldovagaz.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 17 octombrie 2024, 18:47   83
MoldovaGaz

Mai precis, „Moldovagaz” funcționează conform legii și a reușit deja să achiziționeze volumele de gaz necesare pentru perioada octombrie-decembrie 2024, precum și pentru perioadele de vârf din sezonul de iarnă. În plus, procesul de achiziție pentru lunile ianuarie-aprilie 2025 este în derulare, respectând reglementările impuse de ANRE și Guvernul Republicii Moldova, susțin sursele Bani.MD.

„Deși există dificultăți în organizarea ședințelor Consiliului de Observatori și în comunicarea cu partea rusă, aceste probleme sunt legate de neregulile semnificative în procesul de selecție a candidaților propuși, însă ele nu afectează capacitatea „Moldovagaz” de a asigura aprovizionarea cu gaz pentru populație și industrie”, mai spun sursele.

Compania își poate continua activitatea de achiziție de gaze și de semnare a contractelor, astfel încât nu există riscul ca Republica Moldova să rămână fără gaze naturale în sezonul de iarnă.

Sergiu Tofilat, membrul CO al Moldovagaz declara că e nevoie de instituirea dministrării externe la Moldovagaz întrucât există pericolul ca Moldova să rămână fără metan.

Alexei Buzu: Cetățenii vor putea beneficia de compensații pentru perioada rece a anului

Cetățenii Republicii Moldova vor avea posibilitatea și în acest an să beneficieze de compensații pentru perioada rece. Autoritățile lucrează în prezent la definitivarea detaliilor tehnice privind acordarea compensațiilor și le vor prezenta în scurt timp, iar cetățenii se vor putea înregistra în sistem la începutul lunii noiembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a precizat că în curând vor fi prezentate toate detaliile în acest sens.