Ex-judecător la CSJ şi ex-procuror general adjunct, au picat testul pentru a accede în avocatură

Doi jurişti din Chişinău, care s-a remarcat prin funcţiile deţinute, au picat testul pentru a accede în breasla avocaţilor. Aceştia au obţinut un număr de puncte mai mic chiar şi de către începători, deşi au o experienţă vastă în justiţie. Este vorba despre fostul procuror general adjunct interimar, Eduard Bulat, şi fostul judecător de la Curtea Supremă de Justiţie, Victor Boico.

publicat de Anatol Chirilov
sâmbătă, 14 octombrie 2023, 12:35   132
crime

Eduard Bulat a obţinut 39,22 puncte la proba scrisă, un punctaj insuficient pentru trecerea testului şi admiterea la proba orală.

Fostul procuror se află la a doua încercare de a accede în avocatură. Potrivit deciziei din 26 mai a anului curent a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova, Eduard Bulat a obținut la proba scrisă 40,27 puncte.

Ironia sorții este că Eduard Bulat a fost membru al Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Membrii acestei structuri examinează dosarele candidaților la funcția de procuror, actele prezentate de către candidați și cele referitoare la candidați; examinează dosarele și actele prezentate de procurorii care solicită transferul sau promovarea într-o funcție superioară; organizează și desfășoară interviuri cu participanții la concurs; oferă punctaj participanților la concurs etc.

Eduard Bulat a candidat în 2019 la funcția de procuror general. În 2017, a fost numit în funcția de procuror-șef al Secției politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale.

În august 2016, Bulat a fost numit în funcția de procuror-șef interimar în Secția combaterea traficului de ființe umane în cadrul Procuraturii Generale. În toamna anului 2021 a fost numit adjunct al procurorului general interimar.

Victor Boico a obţinut un rezultat şi mai prost, de 29,11 puncte.

Magistratul Victor Boico a activat la Judecătoria Chișinău din 1995. Acesta este cunoscut opiniei publice pentru deciziile controversate pe care le-a emis anterior. Boico a fost președintele completului de judecată care, la 20 aprilie 2017, l-a condamnat pe controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, la 18 ani de închisoare în penitenciar de tip închis. În 2014, judecătorul i-a declarat nevinovați pe Petru Corduneanu, fostul şef al Direcţiei Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Dumitru Rusu, fostul său adjunct, în dosarul 7 aprilie 2009, după ce, ex-deputata Valentina Cuşnir i-a acuzat că au maltratat-o în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. În aprilie 2014 Boico l-a condamnat la închisoare pe Gheorghe Popa, primul judecător din Moldova prins în flagrant cu mită. După mai bine de trei ani, CSJ a constatat că dosarul penal pe numele judecătorului Gheorghe Popa a fost o provocare pusă la cale de organele de drept.

În 2018, Boico a fost promovat la Curtea Supremă de Justiţie. Victor Boico s-a regăsit în lista magistraţilor de la CSJ care au depus cerere de demisie în februarie 2023.

Solicitat la telefond, Adrian Tăbârţă, preşedintele Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților, ne-a comunicat că numele participanţilor la proba scrisă a fost codificat, astfel membrii Comisiei nu au ştiut a cui lucrări le verifică. Tăbârţă a precizat că rezultatele pot fi contestate.

crime-moldova.com

Indivizi din Orhei și Fălești, trimiși la răcoare pentru exploatarea sexuală a două minor de 15 și 16 ani, dintr-un Centru de plasament. Ar fi pretins că le sunt iubite

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea la 15 și 16 ani închisoare a doi bărbați, pentru exploatarea sexuală în 2018, în Chișinău, a două adolescente dintr-un Centru de plasament temporar a copiilor în situație de risc.