Pavel Postica: Am cerut instanței limitarea activității partidului „Șansă”. Nu va putea participa la alegeri

Activitatea partidului politic „Șansă” ar putea fi temporar stopată, iar formațiunea nu va putea participa la alegerile prezidențiale din toamnă și nici la referendumul constituțional. Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, spune că CEC a depistat mai multe abateri în activitatea formațiunii afiliate fugarului Ilan Șor și a cerut, prin intermediul Ministerului Justiției, instanței de judecată să sisteze temporar activitatea acestui partid, notează IPN.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 4 iulie 2024, 08:12   22
Șansă

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale spune că rapoartele CEC privind activitatea partidului „Șansă” atestă mai multe nereguli comise de această formațiune. Astfel, în urma unei sesizări a instituției electorale, instanța de judecată ar trebui să decidă dacă permite sau nu continuarea activității acestui partid.

„Comisia Electorală Centrală a finalizat un proces de control a acțiunilor partidului politic „Șansă” în campania pentru alegerile locale generale și am depistat mai multe abateri și încălcări. Partidul nu a fost cooperant, nu a prezentat niciun fel de documente în termenul și în formatul stabilit de Comisia Electorală Centrală. Din această cauză, noi am sesizat Ministerul Justiției și Ministerul Justiției s-a adresat în instanța de judecată și acum pe rolul Judecătoriei Bălți se află procesul cu privire la limitarea activității partidului politic Șansa”, a spus Pavel Postica în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Pavel Postica spune că dacă instanța de judecată va decide blocarea activității partidului „Șansă” pentru o perioadă de jumătate de an, formațiunea nu va avea dreptul să desfășoare niciun fel de activitate politică și nici să participe la alegeri.

„Dacă instanța va dispune limitarea activității pe o durată de jumătate de an, asta înseamnă că partidul nu poate desfășura activități cu caracter politic, nu poate participa la alegeri, nu poate distribui ziare sau participa la acțiuni de informare în masă. Asta înseamnă că nu va putea participa la alegerile din toamnă și nici la referendum”, a mai spus vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale.

La alegerile locale generale din noiembrie 2023, Comisia Situații Excepționale a decis anularea înregistrării în cursa electorală a tuturor candidaților partidului „Șansă”. Pe buletinul de vot, în dreptul tuturor concurenților electorali desemnați de această formațiune, a fost aplicată ștampila „retras”.

Dorin Recean, la întrevederea cu autoritățile publice locale din Ceadîr-Lunga: „Avem un singur scop - sa îmbunătățim nivelul de trai al cetățenilor noștri”

Oportunitățile de dezvoltare a localităților prin prisma obiectivului strategic de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dar și beneficiile programelor guvernamentale și ale proiectelor transfrontaliere implementate în țara noastră au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor publice desconcentrate din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.