(FOTO) Accident cu implicarea a două motociclete, la Edineț. Sunt victime

Două persoane a u ajuns la spital, după ce două motociclete au fost implicate într-un accident rutier. Coliziunea a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:40, la ieșirea din satul Tîrnova, din raionul Edineț, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 30 iunie 2024, 16:04   1110
insp

 Potrivit surselor, în accident au fost implicate două motociclete de marca Senke SK150-14 și Viper ZS125F și s-a produs pe pe traseul spre ieșire din satul Târnova, Edineț, înspre direcția satului Gordinești Vechi, din același raion.

Premliminar s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, originar din localitatea Tabani, Briceni, și care  care avea în calitate de pasager pe sora sa în vârstă de 40 de ani, cu motocicleta Senke SK150-14 a ieșit la depășirea celei de-a doua motociclete, însă din motive încă nestabilite
de anchetă, motocicletele s-au ciocnit la teral.

În urma impactului, ambele motociclete au derapat de pe traseu. Motociclistul de 42 de ani s-a ales cu o fractură închisă a cotului stâng, iar sora sa cu fractură a brațelui drept. Cel de-al doilea motociclist s-a ales doar cu câteva zgârieturi.

Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru a le fi acordat ajutorul medical necesar, iar poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Totodată, s-a stabilit că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase alcool înainte de a conduce vehiculele.șind la depășire a motocicletei