O tonă de explozibili a fost descoperită din întâmplare de poliția daneză, după un deces accidental

Poliţia daneză a anunţat marţi că a descoperit aproape o tonă de explozivi şi produse chimice la locul decesului accidental al unui bărbat, în apropiere de Kosor, la aproximativ 50 km vest de Copenhaga, transmite AFP, citată de Agerpres.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 2 iulie 2024, 19:05   41
bombe

„Nu este vorba despre câteva kilograme, e vorba de aproape o tonă. Nu ştim precis cantitatea, deci o vom cântări, desigur, iar apoi o vom testa pentru a vedea despre ce e vorba exact”, a declarat ulterior un responsabil din poliţia locală, Tom Trude, la postul TV2. 

Poliţia a informat anterior că un bărbat de 52 de ani a murit luni în urma unei „explozii puternice” survenite „accidental”, dar nu a făcut alte precizări despre cauzele acestui accident.

 Bărbatul fabrica, probabil, artificii, a spus Trude, precizând că nu fusese emisă autorizaţie pentru o astfel de activitate, conform primelor constatări.
Pentru siguranță, au fost evacuați în cursul nopţii în jur de 100 de locuitori de pe o rază de 500 metri în jurul locului accidentului, pentru a putea înlătura „marea cantitate de substanţe chimice şi de produse chimice” găsită. 

Locuitorii evacuaţi ar urma să poată reveni la casele lor marţi după-amiază.

sursa: libertatea.ro

Ambasadorul Rusiei în SUA spune că misiunea sa se apropie de sfârşit

Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, a declarat că misiunea sa se apropie de sfârşit, o mişcare ce ar deschide calea pentru Moscova de a trimite un nou emisar la Washington într-un moment în care relaţiile bilaterale sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, relatează Reuters.