(FOTO) Cadavrul unei tinere, descarcerat dintr-o mașină bușită într-un copac, la Hîncești

O tânără a murit, după ce mașina cu care se deplasa a ajuns într-un copac. Tragedia a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:16, pe traseul R-34, între localitățile Pașcani și Pereni, din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 24 aprilie 2024, 09:07   2134
Hîncești

Potrivit surselor în accident a fost implicat un automobil de marca Peugeot, la volanul căruia se afla o tânără în vârstă de 20 de ani.

Din motive încă necunoscute de anchetă, aceasta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

Cadavrul unei tinere, descarcerat dintr-o mașină bușită într-un copac, la Hîncești

Din nefericire, în urma impactului șoferița a murit pe loc. La fața locului a fost solicitată o echipă de descarcerare pentru a extrage cadavrul acesteia dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Cadavrul unei tinere, descarcerat dintr-o mașină bușită într-un copac, la Hîncești