Bărbat învinuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, condamnat

La 29 aprilie 2024, judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, ce vizează acțiunile unui bărbat, învinuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

publicat de Anatol Chirilov
vineri, 3 mai 2024, 14:04   46
condamnat

Cauza penală respectivă a fost pornită în iulie 2019 de către Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în baza unei plângeri.

Potrivit materialelor, în luna iunie 2019, condamnatul a pretins de la rudele unui învinuit ce se afla în arest preventiv pentru săvârșirea unui furt, mijloace bănești în sumă de 8000 euro, în schimbul cărora susținea că are influență asupra organului de urmărire penală, procurorilor și judecătorilor și îi poate determina să-l elibereze pe ultimul din arest.

Urmărirea penală a durat mai mult de 4 ani, motiv fiind eschivarea condamnatului de la organul de urmărire penală. Ulterior, în martie 2024, fiind reținut, acesta și-a recunoscut vinovăția, fiind încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției și transmisă cauza penală în instanța de judecată.

Astfel, fiind încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției, judecarea cauzei a durat doar o lună și prin sentința din 29 aprilie 2024, judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au recunoscut inculpatul vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, stabilindu-i pedeapsa sub formă de amendă în mărime de  95 000 lei.

Sentința este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs de către procuror, inculpat sau apărătorul acestuia în termen de 15 zile de la pronunțare, invocându-se doar erorile procesuale și măsura de pedeapsă stabilită.

(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

Doi bărbați trimiși după gratii, după ce au pus pe roate o afacere cu droguri, la Strășeni

Procuratura continuă lupta cu traficul ilicit de droguri și pericolul enorm al acestui fenomen asupra sănătății publice. Astfel, după cum anunță Procuratura raionului Strășeni, la 23 iulie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat o sentință prin care doi bărbați, în vârstă de 58 și 31 de ani, au fost condamnați pentru trafic de droguri în proporții mari și păstrarea ilegală a munițiilor.