Un pasager băut a sărit la bătaie la polițiști, după ce au tras-o pe soția acestuia pe dreapta, la Ialoveni

Un bărbat în stare de ebrietatea a fost reținut, după ce a sărit cu picioarele la bătaie la un echipaj de poliție. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:40, pe o stradă din localitatea Costești, din raionul Ialoveni, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
sâmbătă, 3 iunie 2023, 13:19   1413
INSP

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, care se afla într-un automobil de marca Mercedes la volanul căruia se afla soția acestuia de aceeași vârstă.

Echipajul de poliție care se afla în misiune de serviciu au tras pe dreapta automobilul ce se deplasa haotic.

În timpul documentării șoferului, pasagerul în stare de ebrietate, care se afla pe bancheta din spate, din senin a început a manifesta un comportament agresiv și i-a înjurat pe polițiști ca la ușa cortului.

Oamenii legii l-au somat de mai multe să înceteze acțiunile huliganice, însă din motiv că acesta continua să manifeste același comportament agresiv, polițiștii au fost impuși de circumstanțe să-l urce în mașina de serviciu și să-l escorteze la IP Ialoveni pentru a fi documentat.

În timp ce era urcat în Logan-ul poliției, individul băut i-a aplicat o lovitură cu piciorul în piuept unuia dintre polițiști, iar acesta a utilizat mijloacele speciale și l-a încătușat pe buclucaș.

Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta avea o concetrație de 1,16 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Individul ar fi fost reținut pentru 72 de ore și riscă să fie cercetat penal pentru ultragierea polițiștilor aflați în misiune de serviciu.