PSRM despre bătaia de la Bălți: „În spatele acestei provocări se află personal Renato Usatîi”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) consideră „atacul asupra fostului candidat la funcția de primar al orașului Bălți, Maxim Moroșan, o provocare criminală organizată”.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 28 iunie 2024, 14:35   1432
psrm

Socialiștii au menționat că, „în spatele acestei provocări se află personal Renato Usatîi și primarul lui din Bălți. Anterior, la adresa lui Maxim Moroșan au fost lansate amenințări și i s-a cerut să părăsească orașul Bălți și să se retragă din politică. De menționat este faptul că această operațiune specială a fost desfășurată de Usatîi în coordonare cu oamenii săi din organele de drept. Toate circumstanțele acestor episoade penale vor fi studiate cu atenție. PSRM va insista asupra tragerii la răspundere atât a executorilor, cât și a organizatorilor acestei infracțiuni. Maxim Moroșan și colegii săi vor primi tot sprijinul juridic și moral necesar”.

Poliția a informat că, la data de 26 iunie curent, pe o stradă din adiacentul unui local din Bălți, iar ulterior pe teritoriul localului, au avut loc mai multe altercații dintre două grupuri, fiind implicată și o persoană cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți. După ce unul dintre bărbați a fost agresat fizic în stradă, ulterior doi amici ai acestuia, au revenit, în aceeași seară, în localul respectiv pentru a-și regla conturile, urmând o altă altercație între cei doi și alți 4 bărbați care au participat și la conflictul din stradă. La toate aceste acțiuni de huliganism au asistat vizitatorii localului, dar și localnicii care treceau pe alături. Membrii ambelor grupuri au fost reținuți, la moment în custodia poliției aflându-se patru persoane, iar altele două urmând să fie reținute zilele viitoare, imediat la revenirea acestora de peste hotare.

(VIDEO) „Rușine spaniolă” în Parlament: Deputatul PAS, Oazu Nantoi, voia să adreseze scuze moldovencelor, dar ceva nu a mers conform planului

Comuniștii și socialiștii au cerut sancționarea lui Oazu Nantoi, după ce a făcut o declarație de la tribuna Parlamentului, afirmând că moldovencele ar putea deveni prostituate și deservi în bordel soldații ruși eliberatori. Drept urmare, deputatul PAS a ieșit la tribuna Parlamentului pentru a adresa scuze, dar se pare că totul a mers contrar planului, scrie Realitatea.MD.