Bărbat acuzat de circulație ilegală a drogurilor, condamnat la 8 ani de închisoare

Acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii mun.Chișinău au obținut o nouă sentință de condamnare în privința unui bărbat acuzat de circulație ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.

publicat de Anatol Chirilov
marți, 27 februarie 2024, 11:57   210
Condamnat

Conform unei sentințe, recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita activități ce țin de administrarea și gestionarea drogurilor, pe un termen de 5 ani. 

Inculpatul a pledat nevinovat. 

În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, inculpatul, în vârstă de 34 de ani, acţionând împreună şi de comun acord cu alte persoane neidentificate, au organizat păstrarea, transportarea, distribuirea şi punerea în circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova, a drogurilor în proporții deosebit de mari, cu scop de înstrăinare.

Inculpatul a obţinut din surse nestabilite, substanţe stupefiante şi psihotrope, pe care le păstra, cântărea, repartiza şi împacheta în doze mai mici, iar ulterior le vindea diferitor persoane din sectorul Botanica al capitalei.

La data de 19 septembrie 2023, în rezultatul efectuării percheziţiei la domiciliul făptuitorului, au fost depistate şi ridicate un cântar de dimensiuni mici, 14 pacheţele de tip zip-lock, conţinând diferite substanţe. Potrivit concluziei raportului de expertiză, acestea conţineau mephedrone (4-methyhnenthcathinone, 4-MMC) cu masa de 4,338 gr., amfetamin cu masa de 0,234gr., PVP cu masa de 3,876 gr., N-ethylpentylone cu masa de 0,091 gr.  S-a mai depista și un pachet din hârtie de culoare albă în care se afla marihuană cu masa de 2,290 gr.

Cantitatea substanţei stupefiante şi psihotrope, păstrate şi transportate cu scop de înstrăinare, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 79 din 23.01.2006, privind aprobarea Listei substanţelor stupefiante, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe, depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora de 4,338 gr., de mephedrone şi 3,876 gr. de PVP, reprezintă proporţii deosebit de mari.

(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

Doi bărbați trimiși după gratii, după ce au pus pe roate o afacere cu droguri, la Strășeni

Procuratura continuă lupta cu traficul ilicit de droguri și pericolul enorm al acestui fenomen asupra sănătății publice. Astfel, după cum anunță Procuratura raionului Strășeni, la 23 iulie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat o sentință prin care doi bărbați, în vârstă de 58 și 31 de ani, au fost condamnați pentru trafic de droguri în proporții mari și păstrarea ilegală a munițiilor.