(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 26 iulie 2024, 19:30   241
Morari

„Să începem cu aceea că până astăzi încă nimeni nu a judecat magistrații care au acționat din motive politice sau au luat decizii ilicite și abuzive. Când judecători își desfășoară activitatea la comanda conducerii, la ei se creează sentimentul de imunitate. Așa a fost pe vremea lui Plahotniuc, asta se întâmplă și acum. Situația nu poate fi păstrată așa pentru că acest fapt duce la o lipsă totală de răspundere în fața legii a judecătorilor pentru deciziile luate. La noi așa și nu a fost tras la răspundere niciun judecător pentru arestări ilegale și decizii abuzice, spre exemplu cazul lui Gherghe Petic, grupului Petrenco, judecarea lui Bolboceanu și multe-multe alte cazuri. Maxim cum s-a putut pedepsi acești judecători au fost concedierile. Lupta împotriva întregului sistem din start este o înfrângere, din acest motiv trebuie de ales condiționat 50 dintre foști și actuali judecători, care să fie trași la răspundere pentru deciziile ilegale și abuzive luate în cazurile de rezonanță. De regulă, asemenea decizii au fost luate în interesul unor grupuri criminale. Acest lucru trebuie să fie făcut în procese publice și cinstite, cu scop profilactic pentru tot sistemul judecătoresc. Prima etapă a reformei justiției va dura trei luni”, susține Morari.

Mai mult, Morari mai precizează că, după curățirea fulger a celor mai importanți factori de decizie din justiție și transmiterea dosarelor acestora  în judecată, începe a doua etapă și ce a mai importantă a reformei justiției.

Se creează un nou organ de conducere, să-i zicem Comisia de Disciplină formată din 7 persoane, iar componența acestei comisii să fie aprobată de altă comisie, care va fi formată din avocați, parlamentari dintre care majoritatea să fie din opoziție, dar și din judecători și procurori, 50 la 50. Aproximativ 15 membri ai Comisiei formată din parlamentari, avocați, judecători și procurori și nimeni dintre ei să nu aibă majoritate de vot în această Comisie. În al doilea rând, noul organ creat, Comisia de Disciplină să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii. Trei, Comisia disciplinară să fie formată din judecători străini, cu un stagiu de muncă nu mai mic de 20 de ani și pensionare din minim Curte Aepl sau Înalta Curte de Casație din țara sa. Acest fapt va exclude cumătrismul și posibilitate judecătorilor, ale căror dosare vor fi examinate de Comisia de Disciplină, de a găsi o soluție să se înțeleagă. Patru, pe lângă Comisia de Disciplină va fi creat un organ de anchetă, din care să facă parte 6 anchetatori, aleși chiar de Comisia de Disciplină. Autorizația pentru intentarea dosarelor, perchezițiilor și reținelor, să fie doar cu acordul Comisiei de Disciplină. Sub controlul Comsisiei să se desfășoarr acțiunile de urmărire penală, asta va exclude chiar și teoretic presiunea asupra jduecătorilor. Niciun procuor și niciun ofițer SIS, nu se va putea atinge de judecător, iar acest fapt va exclude frica judecătorului de a lua o decizie, chiar și dacă această decizie nu va fi pe placul guvernării”. mai spune Morari.

Celelalte două etape din planul de reformare a justiției propusă de Natalia Morari, le puteți vedea în emisiunea de pe canalul ei de YouTube  :

Potrivit Nataliei Morari, planul pentru reformarea justiției propus de ea ar putea avea rezultate în lupta cu corupția și curăpțarea sistemului judecătoresc în maxim 1 an.

Totodată, Morari nu exclude că acest plan de reformare a justiției va fi supus criticilor, în cazul în care acesta vi fi pus în aplicare