Crima de la Comrat. Tânăra care și-a înjunghiat de zeci de ori mama și i-a smuls inima din piept, ar putea ieși din spital dacă tratamentul va da roade

La Spitalul Clinic de Psihiatrie se află acum circa 200 de pacienți cu afecțiuni mintale, care au comis infracțiuni. Șapte sunt femei, iar printre ele este și tânăra care a fost găsită vinovată de moartea mamei ei, dar, din cauza tulburărilor psihice, a fost declarată iresponsabilă și trimisă la tratament forțat. Cazul a avut loc acum trei ani, la Comrat.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 12 februarie 2024, 10:28   1004
crima

Tot din cauza stării instabile de sănătate, ea nu a fost prezentă la ședințele de judecată. Nu se știe cât timp va sta internată la spital. Însă, revenirea ei în societate va depinde de concluzia medicilor psihiatri și a judecătorilor.

Crima a avut loc în data de 11 decembrie, 2020, în apartamentul familiei, în urma unei cerți între fiică și mama ei. După omor, așa cum se spune în decizia instanței de judecată, fata a plecat la un prieten, iar acolo, după ce a băut șampanie, i-a mărturisit că și-a înjunghiat mama. Tânărul nu a crezut-o, dar s-a dus să verifice. Când a ajuns în fața blocului unde locuiau cele două, afară se afla deja poliția. Victima, în vârstă de 40 de ani, a fost găsită de o rudă, după ce apropiații nu dădeau de ea.

La scurt timp, oamenii legii au reținut-o pe fiica victimei, care, în cele din urmă, a fost declarată vinovată de comiterea crimei.

Acest caz, care a stârnit un val de reacții printre oamenii de rând, a trezit interes și pentru Vladimir Cimpoieș, care a activat atât ca procuror în Găgăuzia, cât și ca avocat în prezent. Acesta consideră că decizia instanței de la Comrat, prin care autoarea crimei a fost declarată iresponsabilă, este una corectă.

„Am 24 de ani de activitate în domeniul jurisprudenței. Dintre aceștia, 12 ani am lucrat în procuratură. Am fost și adjunctul Procurorului din UTA Găgăuzia, pe cauze penale. De 12 ani lucrez avocat. Am investigat mai multe dosare de rezonanță, crime și alte infracțiuni extrem de grave. Am colaborat ci experții de la Centrul Republican, cunosc cum activează. Ei, cu exactitate, depistează persoanele care simulează. Cel puțin, în perioada în care am colaborat ei, pot spune, cu multă încredere, că identificau imediat cazurile de simulare. În al doilea rând, aveau o experiență vastă în acest domeniu pentru că anchetatorii erau obligați să solicite, în cazul suspecților, expertiză psihiatrică. Și erau efectuate calitativ. Nu am întâlnit cazuri în care experții să fi admis greșeli. Atunci când constatau că persoana simula, menționau în raport acest lucru. - Au fost cazuri când au indicat că suspectul se preface bolnav? - Desigur, de fiecare dată. Inculpații consideră că pot înșela experții și, astfel, să fie declarați iresponsabili”, a declarat Cimpoieș la o emisiune difuzată la un post privat de televiziune.

Tot din spusele lui, cazurile care sunt comise de persoane declarate ulterior iresponsabile, sunt foarte puține. În circa 99 la sută din infracțiunile înregistrate în Găgăuzia autori sunt persoane sănătoase mintal.

„Din circa 400-500 de infracțiuni, cred că cel mult 2 cazuri sunt comise de asemenea persoane. Deci, mai puțin de 1%”.

Nici procurorii care au instrumentat acest dosar nu au contestat decizia instanței de fond.

Persoană cu funcție de demnitate publică, condamnată penal pentru huliganism

Procuratura raionului Edineț anunță că la 10 iunie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, prin careun bărbat, care deține o funcție de conducere în raionul Edineț, a fost recunoscut vinovat de huliganism, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 550 unități convenționale, echivalentul sumei de 27 500 lei.