Șeful CNA despre relațiile cu Procuratura Anticorupție: sunt relații de lucru

Șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, spune că disensiunile dintre CNA și Procuratura Anticorupție au fost depășite, iar relațiile dintre cele două instituții au fost restabilite. Declarația are loc după ce anterior, de la tribuna Parlamentului, șeful CNA a calificat relațiile cu PA drept „neclare”. Iulian Rusu spune că, odată cu delimitarea clară a competențelor, PA se axează pe cazurile de corupție mare, iar CNA are drept prioritate investigarea corupției sistemice, notează IPN.

publicat de Anatol Chirilov
marți, 19 septembrie 2023, 15:14   38
CNA and PA

Șeful CNA spune că instituția pe care o conduce conlucrează eficient cu Procuratura Anticorupție. Se întâmplă după ce Parlamentul a delimitat prin lege competențele celor două instituții. Astfel, Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în cazurile săvârșite de președintele țării, deputați, membri ai Guvernului, judecători, procurori, angajați CNA, conducerea SIS și ofițerii de informații și securitate. De asemenea, în gestiunea PA sunt cazurile de mită de peste 300 de mii de lei mită și cazurile în care prejudiciul cauzat depășește 3 milioane de lei.

Relațiile la momentul actual sunt de lucru. Noi continuăm să documentăm cazurile de corupție pe partea de investigații, colectând informații operative și dacă ele se confirmă, se transformă, cu acordul procurorilor, în dosare penale. O clarificare care a venit între timp ține de delimitarea competențelor, ceea ce înseamnă că acum procurorii anticorupție exercită nemijlocit urmărirea penală pe cauze de corupție care presupun o valoare mai mare a mitei sau cazuri de abuz, depășiri sau alte infracțiuni care generează un prejudiciu mai mare. Modificările au intrat în vigoare pe 22 august”, a spus Iulian Rusu în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit noilor modificări legislative, Centrul Național Anticorupție are în gestiune corupția sistemică. În același timp, corupția mică va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne care va coopera, în acest sens, cu CNA.

Noi avem ocazia să lucrăm și cu procuraturile municipale. Deși n-a trecut nicio lună, avem deja cazuri instrumentate cu ei, inclusiv, de flagrant. Asta a luat o sarcină importantă de pe umerii Procuraturii Anticorupție și le oferă posibilitatea să se concentreze pe dosare de rezonanță. În spațiul public s-a vehiculat că a fost un fel de divorț, ceartă. Nu este așa. În continuare suntem disponibili și interesați, dacă procurorii anticorupție doresc să ne implice în grupuri de investigații, putem să ne implicăm ca să investigăm și cazuri de corupție mare. Conexiunile în continuare sunt strânse”, a mai spus directorul Centrului Național Anticorupție.

Potrivit notei informative a proiectului de modificare a Codului de procedură penală, delimitarea clară a competențelor CNA și PA are drept scop asigurarea implementării condiționalităților Comisiei Europene impuse Republicii Moldova odată cu obținerea statutului de țară candidată la aderare.

(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

Doi bărbați trimiși după gratii, după ce au pus pe roate o afacere cu droguri, la Strășeni

Procuratura continuă lupta cu traficul ilicit de droguri și pericolul enorm al acestui fenomen asupra sănătății publice. Astfel, după cum anunță Procuratura raionului Strășeni, la 23 iulie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat o sentință prin care doi bărbați, în vârstă de 58 și 31 de ani, au fost condamnați pentru trafic de droguri în proporții mari și păstrarea ilegală a munițiilor.