Număr record de apeluri la Serviciul 112 în timpul ploilor torențiale de sâmbătă: 9 apeluri pe minut

În timpul ploilor torențiale de sâmbătă, numărul apelurilor la numărul unic de urgență 112 a crescut cu aproape 33%. Operatorii au recepționat până la 523 de solicitări pe oră Cele mai multe apeluri au fost înregistarte în intervalul orelor 11:00 – 19:00 – câte 9 apeluri pe minut.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 15 septembrie 2024, 09:37   110
112

Numărul de apeluri intrate în sistemul informațional automatizat al SIA 112 a fost de aproape 10 mii, iar în intervalul orelor 11.00-19.00 numărul solicitărilor recepționate la numărul de urgență a depășit media de apeluri pe oră.

Angajații 112 a lucrat neîntrerupt într-un ritm alert și operativ pentru a organiza eficient operațiile de intervenție. Personalul din cadrul instituției a constatat și un număr de circa 4 000 de apeluri care semnalau situații care nu țin de competența serviciului de urgență. În consecință, se iroseau secunde valoroase în dauna oamenilor aflați în situații de risc și așteptau în apel pentru că linia era ocupată.

Cu referire la natura urgențelor raportate de cetățeni, de cele mai des oamenii au semnalat cazuri medicale, cazuri legate de persoane agresive, conflicte, accidente rutiere și situații legate de deblocare și salvare sub influența ploilor puternice: inundații, pomparea apei din locuințe, pivnițe, subsoluri, cabluri electrice rupte căzute la pământ, trasee și drumuri blocate. Cele mai multe situații de intervenție și salvare, sub influența ploilor puternice, au fost semnalate din localitățile din raioanele de centru și sud: Strășeni, Orhei, Călărași, Ialoveni, Hânceṣti, Cantemir, Leova, precum ṣi unele suburbii din municipiul Chiṣinău.

Atenționăm că, în zilele următoare, 15 și 16 septembrie, conform prognozei Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pe tot teritoriul țării se așteaptă cod portocaliu de ploi torențiale, izolat puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. În acest interval de timp, salatorii recomandă să nu ieșiți din casă sau să călătoriți. Nu lăsați fără supraveghere copiii. Dacă pe timpul unei furtuni aţi fost surprins afară evitați să vă adăpostiţi sub copaci, nu vă apropiaţi de stâlpii liniilor electrice şi firele căzute la pământ, de obiectele metalice, de paratrăsnete.

Sunaţi cât mai repede posibil la 112 în situaţia unui pericol grav şi iminent asupra vieții, sănătății, mediului și proprietății.