NEWS ALERT

(VIDEO) Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din F.Rusă în R.Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru control un autocar de model ”Mercedes-Benz Tourismo RHD-L”, ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova, transportând pasageri.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 24 aprilie 2024, 12:12   176
SV

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au întrebat șoferii și pasagerii dacă au bunuri pasibile a fi declarate, și ca răspuns toți au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului vamal al mijlocului de transport și bagajelor, fiind aplicată și tehnica neintruzivă, au fost depistate 3 genți de culoare neagră, în care erau ascunse printre haine mijloace financiare, acestea aparținând unuia dintre șoferi. În urma calculelor a fost stabilit că în cele trei genți erau localizate 600 000 hrivne (UA), în bancnote cu nominalul de 200.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, nu a oferit explicații pertinente despre scopul transportării acestor mijloace financiare din Federația Rusă în Republica Moldova. 

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare în scopul elucidării tuturor circumstanțelor.