Interimatul funcției de Procuror General va înceta la numirea în funcție a unui nou Procuror General. Parlamentul a modificat legea

Interimatul funcției de procuror general încetează de drept la numirea în funcție a unui nou Procuror General sau la încetarea suspendării din funcție a Procurorului General în privința căruia a fost pornită anterior urmărirea penală. Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege pentru interpretarea prevederilor articolului 17 alineatul (17) din Legea cu privire la Procuratură. Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, documentul a fost votat în prima și a doua lectură.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 22 martie 2024, 09:05   258
P_G

Potrivit Bizlaw.MD, documentul prevede că expirarea termenului maximal de șase luni de la data intervenirii vacanței funcției de Procuror General nu are efect extinctiv sau rezolutoriu asupra interimatului funcției date.

De menționat că interpretarea oferită de organul legislativ are drept scop elucidarea sensului și conținutului voinței legiuitorului și este obligatorie pentru cei care aplică normele în cauză.

Proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar efectele acestuia se aplică inclusiv în cazul unui interimat al funcției de Procuror General aflat în realizare la data intrării în vigoare a documentului.

În redacția actuală Legea cu privire la Procuratură prevede că în cazul în care interimatul respectiv intervine ca urmare a vacanței funcției de Procuror General, numirea în funcție a unui nou Procuror General se realizează în termen de cel mult șase luni de la data intervenirii vacanței funcției de Procuror General.

(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

Doi bărbați trimiși după gratii, după ce au pus pe roate o afacere cu droguri, la Strășeni

Procuratura continuă lupta cu traficul ilicit de droguri și pericolul enorm al acestui fenomen asupra sănătății publice. Astfel, după cum anunță Procuratura raionului Strășeni, la 23 iulie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat o sentință prin care doi bărbați, în vârstă de 58 și 31 de ani, au fost condamnați pentru trafic de droguri în proporții mari și păstrarea ilegală a munițiilor.