(VIDEO) Schemă de corupție, în care sunt implicați avocați, polițiști și un fost judecător al CSJ, deconspirată de CNA
Ofițerii CNA efectuează, la această oră, 19 percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul comiterii infracțiunii de corupere activă și trafic de influență. Acțiunile se desfășoară la domiciliile, oficiile și în mijloacele de transport ale persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor.
Potrivit probatoriului administrat, persoanele vizate, prevalându-se de presupusa influență și făcând uz de cunoștințele sale care activează în cadrul instanțelor de judecată de diferit nivel ierarhic, ar fi acceptat și primit bani în proporții deosebit de mari de la persoane cointeresate, destinați influențării judecătorilor Judecătoriei Chișinău și Curții de Apel Chișinău, pentru pronunțarea unor hotărâri sau decizii favorabile părților cointeresate.
La moment, un avocat a fost reținut pentru o perioadă de 72 ore, iar în privința celorlalte persoane acțiunile de urmărire penală continuă.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Dosarul licitațiilor trucate de la Soroca: Viceprimarul orașului și arhitectul șef, plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile
Viceprimarului municipiului Soroca, Ghenadie Mînăscurtă și a arhitectului șef, Grigore Guțu, reținuți de CNA în mai multe dosare ce vizează trucarea unor licitații publice au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA de Angela Starinschii, ofițera de presă a CNA.
Când vor fi examinate dosarele celor care râvnesc fotoliu de șef al PCCOCS
Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale s-a întrunit în ședință și a stabilit data de 10 septembrie 2024, ora 16:00, ziua în care vor fi examinate dosarele candidaților prin prisma criteriilor de eligibilitate.
Cine este magistrata care va primi 740 de mii de lei pentru concediere
740 de mii de lei! Atât va ridica judecătoarea Nina Cernat, fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) drept indemnizație unică de concediere, odată cu plecarea ei din sistem, la începutul lunii mai 2024. Aceasta este una dintre cele mai mari sume plătite în ultimii ani de stat, la plecarea din sistem a unui judecător.
Comentarii facebook