Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi

Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi în vederea reținerii, arestării, perchiziționării și trimiterii în judecată a unor cauze penale. Proiectele de hotărâre care prevăd acest lucru au fost votate, după ce Parlamentul a recepționat cinci cereri de ridicare a imunității deputatului semnate de Procurorul general interimar, Ion Munteanu.

publicat de Anatol Chirilov
joi, 21 septembrie 2023, 18:38   36
REnaștere

Două dintre cererile recepționate se referă la încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a două cauze penale în privința deputatei Irina Lozovan, pe faptul săvârșirii mai multor acțiuni prevăzute în Codul Penal: acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat; spălarea banilor săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari. Potrivit informațiilor prezentate de Procuratura Generală, grupul criminal organizat condus de Ilan Șor a inițiat finanțarea ilegală a Partidului Politic „Renaștere”. Deputata Irina Lozovan, chiar dacă știa că mijloacele financiare sunt ilicite, a acceptat finanțarea partidului politic, pentru consolidarea acestuia pe arena politică a Republicii Moldova în interesul grupului criminal organizat.

Celelalte trei cereri recepționate se referă la încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a două cauze penale în privința deputatului Alexandr Nesterovschi pe faptul săvârșirii mai multor acțiuni prevăzute în Codul Penal: corupere pasivă (pretinderea, acceptarea și primirea personal sau prin intermediul altor persoane, de către o persoană cu funcție de demnitate publică, a unor bunuri ce nu i se cuvin pentru sine, pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale); acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat; finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă a concurenților electorali sau a participanților la referendum în modalitatea normativă, pregătirea finanțării unui partid politic din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari. Procuratura Generală consideră că, în cadrul urmăririi penale, au fost acumulate suficiente probe ce ar confirma că deputatul Alexandr Nesterovschi a săvârșit infracțiunile de care este acuzat.

Conform procedurii, cele cinci cereri și materialele prezentate de Procurorul general interimar au fost transmise Comisiei juridice, numiri și imunități, care s-a convocat în ședință și, ulterior, a prezentat în plen rapoartele și proiectele de hotărâre pe marginea examinării cererilor. Deputata Irina Lozovan a refuzat să se prezinte la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități și nu s-a prezentat la ședința plenară în cadrul căreia au fost examinate proiectele de hotărâre privind ridicarea imunității. Deputatul Alexandr Nesterovschi a fost prezent la ambele ședințe.

Potrivit Constituției Republicii Moldova, deputatul nu poate fi reținut, arestat sau percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului după ascultarea sa

(VIDEO) Andrei Năstase, îndemn către ambasadori: „Moldova are nevoie de sprijinul dumneavoastră. Nu permiteți unei guvernări corupte să distrugă ultimul nostru ideal”

Politicianul Andrei Năstase îndeamnă ambasadorii acreditați la Chișinău să analizeze datele ultimului sondaj, făcut public, care demonstrează că actuala guvernare a eșuat în soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii. „Moldova are nevoie de sprijinul dvs. mai mult ca oricând, vă rog să nu permiteți unei guvernări corupte și abuzive să distrugă și ultimul nostru ideal – de a ne integra în UE”, a declarat Andrei Năstase.

Maia Sandu, Alexandr Stoianoglo și Renato Usatîi, lideri în preferințele cetățenilor la prezidențiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota cu Maia Sandu. La mare diferență se află Alexandr Stoianoglo – 11,5% (candidatul susținut de PSRM) și Renato Usatîi – 10,8%, arată Barometrul socio-politic (mai 2024), realizat de IMAS. Dacă s-ar lua în calcul doar respondenții care au opțiune de vot, 41,5% ar vota cu Maia Sandu,14,2% cu Alexandr Stoianoglo și 13,3% cu Renato Usatîi.