NEWS ALERT

Un rus a fost trimis în judecată pentru uciderea a doi soldați ucraineni, veniți la tratament în Germania

Procurori din oraşul german Munchen au pus miercuri sub acuzare pentru crimă un cetăţean rus în vârstă de 57 de ani care a înjunghiat mortal doi soldaţi ucraineni veniţi în Germania pentru tratament în urma rănilor suferite pe front în războiul cu Rusia, relatează agenţiile Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 23 octombrie 2024, 20:52   150
Polizei

În timpul unei dispute referitoare la război survenite pe fondul consumului de alcool, cei doi soldaţi ucraineni, convalescenţi în urma tratamentului, au fost înjunghiaţi de cetăţeanul rus în apropierea unui centru comercial din localitatea bavareză Murnau am See în luna aprilie.

Unul dintre soldaţii ucraineni, în vârstă de 36 de ani, a murit pe loc, iar celălalt, în vârstă de 23 de ani, a murit la spital.

Suspectul rus, care trăia în Germania de 20 de ani, a fost reţinut la scurt timp şi se află de atunci în arest. Potrivit procurorilor germani, în virtutea naţionalismului său excesiv, el susţinea invazia rusă în Ucraina, dar îi cunoştea pe cei doi soldaţi ucraineni, cu care se mai întâlnise înainte.

Un tribunal din Munchen urmează să decidă asupra începerii procesului.

Sursa: hotnews.ro

(VIDEO) „Ucraina vă va hrăni și încălzi": Soldații nord-coreeni de pe front sunt îndemnați să se predea ca să scape cu viață

Sosiți recent pe fontul din Ucraina, soldații din Coreea de Nord sunt îndemnați să renunțe la luptă pentru a scăpa cu viață. Nu este altceva decât o mai veche campanie “de informare” a Ucrainei aplicată inițial militarilor ruși, dar care acum a fost adaptată nevoilor noilor combatanți. Soldații nord-coreeni sunt îndemnați să nu mai sprijine regimul criminal al Rusiei, informează Ukrainska Pravda.