Doi candidați la șefia PCCOCS, propuși plenului CSP. Cariera și averea procurorilor care pretind la funcție

Comisia de concurs a selectat doi candidați dintre cei patru care au participat la proba de interviu pentru funcția de șef al PCCOCS. Cei doi au fost propuși Consiliului Superior al Procurorilor care urmează ia decizia finală.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 22 octombrie 2024, 12:02   348
PCCOCS

Patru candidați au fost eligibili pentru etapa a doua a concursului pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. E vorba de Victor Furtuna, Alexandru Machidon, Andrei Mațco și Ion Neguriță. 

În cadrul concursului de preselecție, aceștia au acumulat următorul punctaj:

Ion Neguriță – 139,7 puncte; 

Victor Furtuna – 134,5 puncte; 

Alexandru Machidon – 121,4 puncte;

Andrei Mațco – 76,4 puncte.

În continuare, primii doi candidați cu punctajul cel mai mare, Ion Neguriță și Victor Furtuna au fost recomandați Consiliului Superior al Procurorilor.

Ion Neguriță este procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni din septembrie 2022. Din 2016 acesta a deținut funcția de procuror în cadrul PCCOCS. Anterior, în aprilie 2011, Neguriță a ocupat funcția de acuzator de stat în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Potrivit declarației de avere pentru anul 2023, Ion Neguriță a obținut venituri din salarii în valoare de 357.055 de lei. De asemenea, procurorul a obținut din donații și moșteniri - un venit total de 28.300 de lei și 82.800 de lei din alte surse, potrivit datelor de pe platforma procuror.md.

Din 2020, Ion Neguriță deține un apartament cu suprafața de 120,2 metri pătrați, evaluat la peste un milion de lei. Totodată, procurorul Neguriță deține și o avere imobilă cu suprafața de 9,9 metri pătrați, în valoare de 59.770 Lei.

În 2019, Ion Neguriță a intrat în proprietatea unui automobil de model Mercedes Benz, în valoare de 4.500 de euro, fabricat în 2007. Procurorul mai deține și un automobil de marca Toyota, achiziționat în 2017 la preț de 160 de mii de lei.

Victor Furtuna activează în calitate de procuror-șef interimar al PCCOCS. Cariera în domeniul procuraturii și-a început-o, însă, în cadrul Procuraturii sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, în noiembrie 2011.

Anterior, în aprilie 2019, Consiliul Superior al Procurorilor a propus Procurorului General numirea lui Furtună în funcția vacantă de procuror în Procuratura Anticorupție. Înainte de PA, acesta a activat în Procuratura municipiului Chișinău.

Conform celei mai recente declarații de avere, Victor Furtuna a obținut venituri salariale în valoare de 457.318 lei muncind la Procurtură.

Victor Furtuna a mai obținut 350.000 de lei din vânzarea unui automobil de model Nissan Leaf. Din alte surse (îndemnizații, alocații, cadouri), Victor Furtuna a obținut 65.328 lei, 900 euro și 5.678 de lei românești.

Victor Furtună deține un apartament cu suprafața de 78,2 metri pătrați, în valoare de 527.666 lei, un garaj cumpărat în 2019 și mai multe averi imobile. De asemenea, procurorul deține două automobile: un Renault Megane, achiziționat în 2022 cu prețul de 170.000 de lei și un Toyota Auris, cumpărat în 2023 cu prețul de 150 mii de lei. Pe lângă cele două autoturisme, Furtuna mai deține și o motocicletă în valoare de 10 mii de lei.

Totodată, Victor Furtună deține trei conturi bancare echivalente cu 181.880 de lei și 3.429 RON.

Averea celor doi candidați care au ieșit din concurs

Alexandru Machidon deține funcția de adjunct al procurorului-șef al PCCOCS. În mai 2023, Machidon a ocupat funcția de procuror-șef al Procuraturii raionului Orhei. Anterior, acesta a exercitat funcția de adjunct al procurorului-șef al procuraturii raionului Criuleni, scrie procuror.md.

Alexandru Machidon a obținut venituri salariale echivalente cu 296.563 lei, potrivit delarației sale de avere pentru anul 2023. De asemenea, Alexandru Machidon indică în declarația sa că a obținut 2600 de euro în cadrul unui eveniment de familie.

Procurorul deține din anul 2018 un apartament cu suprafața de 65,6 metri pătrați, în valoare de 34.000 euro și un autoturism de model BMW 520D, fabricat în 2017, în valoare de 26.000 euro, cumpărat în anul 2021.

Andrei Mațco, în prezent, deține licența de avocat, pe care a obținut-o, potrivit Uniunii Avocaților din Moldova, în mai 2016. Andrei Mațco a mai fost șef adjunct al Secției judiciare și investigații generale din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău.

Informații despre averile lui Andrei Mațco nu sunt disponibile pe portalul Autorității Naționale de Integritate.

Plenul CSP urmează să decidă cine va fi noul șef al PCCOCS. Alegerea va fi făcută dintre cei doi candidați propuși după selecția Comisiei speciale.