(FOTO) Moldovean prins cu un BMW, model X4, avariat și furat din Italia, la vama Albița
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW X4, care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
„În data de 21 iulie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism marca BMW, model X4, avariat. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră Română.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui prieten, conațional, proprietarul de drept al autoturismului, transportă autoturismul în cauză din Italia, în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că știe că autoturismul a fost achiziționat dintr-un parc auto din Italia cu suma de 32.700 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 150.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
(VIDEO) Șoferul unui BMW, care nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni unei mame cu cărucior, amendat de IGP
Polițiștii de patrulare au identificat șoferul care nu a acordat prioritate legală la traversarea străzii unei mame cu copil în cărucior. Incidentul a avut loc, ieri, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din capitală.
(VIDEO) Momentul în care doi indivizi au venit la furat dintr-un apartament din Chișinău
Doi bărbați de 32 și 48 de ani din Chișinău au fost arestați pentru 30 de zile, după ce ar fi comis un furt dintr-un apartament din sectorul Centru al capitalei.
Patru „aventurieri băuți” cu trotinete „BOLT”, amendați de INSP în Chișinău
Noaptea trecută, în Chișinău, patru bărbați au fost depistați de ofițerii de patrulare în timp ce conduceau #trotinete_electrice în stare de ebrietate.
Comentarii facebook