Scandal la cuțite între gemeni beți, la Drochia. Este al doilea conflict din această vară

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de către fratele său cu care locuiește în casa părintească. Incidentul a avut loc în această după-amiază. în jurul orei 16:17, în localitatea Drochia, din raionul cu aceeași denumire, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 31 august 2023, 18:57   424
IGP

Potrivit surselor este vorba de către doi frați gemeni, în vârstă de 41 de ani, care după ce au consumat alcool s-au luat la ceartă.

Cei doi fiind în stare de ebrietate au transformat cearta într-o bătaie, iar unul dintre ei a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat o lovitură în cutia toracică.

La fața locului a intervenit un echipaj de poliție, dar și o ambulanță. Cei doi frați au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că victima avea o concetrație de 0.85 mg/l de alcool, iar cuțitarul 1,01 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Unul dintre ei a fost escortat la poliție, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar și acum este în afara pericolului.

Sursele noastre mai menționează că acum o lună, între cei doi s-a mai iscat o ceartă în urma cărei cel care azi a fost victimă l-a înjunghiat cu cuțitul pe cel de-al doilea.

(VIDEO) Proteste cu elemente de destabilizare în masă, în fața Comisiei Electorale Centrale (CEC). Doi frați – reținuți

Ofițerii INI, în comun cu polițiștii de la Inspectoratul de poliție Criuleni și procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a două persoane pentru complicitate la organizarea dezordinilor în masă, în cadrul unui protest în fața Comisiei Electorale Centrale, de către o entitate afiliată condamnatului Ilan Șor.