O femeie și-a lovit iubitul în cap cu toporul de șase ori, la Edineț. Mobilul crimei: Nu a vrut să facă focul

O femeie a ajuns la poliție, după ce fiind în stare de ebrietate și-a atacat concubinul cu un topor. Incidentul a avut loc ieri-seara, 7 februarie, în jurul orei 21:30, într-o locuință de pe strada Octavian Cerempei, din municipiul Edineț, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 8 februarie 2024, 11:28   1204
Crimă

Potrivit surselor apropiate anchetei, este vorba despre o femeie în vârstă de 56 de ani care a consumat alcool împreună cu concubinul său, un bărbat în vârstă de 44 de ani.

.Fiind în stare de ebrietate, cei doi concubini s-ar fi luat la ceartă din cauza că bărbatul nu dorea să-și perfecteze buletinul de identitate.

Ulterior, femeia i-ar fi zis  concubinului său să se ducă să taie lemne și să aprindă focul în sobă, însă acesta i-ar fi răspuns că va face asta mai târziu, după care s-ar fi ridicat de la masă și s-ar fi dus în dormitor să se culce.

Femeia văzând că solicitarea sa a fost ignorată de către concubin, a luat un topor cu care i-a aplicat bărbatului în cap aproximativ șase lovituri, după care a solicitat intervenția unei ambulanțe.

Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, unde a fost internat fiind diagnosticat cu traumă cranio-cerebrală, exoriație în regiunea frontală și  6 plăgi de diferite dimensiuni în regiunea occipitală. La moment sănătatea acestuia fiind în afara oricărui pericol. 

Oamenii legii l-au îndreptat la examinare la medicului-legist,  pentru constatarea gravității leziunilor corporale, dar acesta s-ar fi refuzat. Totodată, bărbatul a refuzat evaluarea şi consilierea  psihologică.

Ambii concubini au fost testați cu aparatele Drager, iar rezultatele au arătat că femeia avea o concetrație de 0,95 mg/l de alcool în aerul expirat, iar concubinul ei - 1,51 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Sursele noastre mai menționează că cei doi locuiesc în concubinaj de aproximativ 12 ani, iar după incidentul de ieri-seara s-a întocmit un chestionar de evaluare a riscului și s-a stabilit că femeia prezintă un risc ridicat pentru victimă, respectiv pe numele ei a fost eliberat un ordin de restricție pe un termen de 10 zile.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circusmtanțele.

CNA efectuează 35 de percheziții la 30 de persoane vizate într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită

Mai multe percheziții sunt operate de ofițerii CNA într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită, în care este cercetat un președinte al Întovărășirii Pomicole din mun. Chişinău și un fost specialist al Direcției funciare a Primăriei mun. Chișinău. Cei doi bănuiți ar fi pus la cale o schemă de transmitere ilegală în proprietate a terenurilor, amplasate în mun. Chişinău.