(VIDEO) Propaganda Kremlinului sugerează că Putin este capabil să alunge „duhurile rele”. „Exemplul” cu pisica neagră

Propaganda Kremlinului a inventat numeroase „calități” pentru liderul rus Vladimir Putin, cea mai recentă fiind că ar fi capabil să „alunge duhurile rele”, relatează The Moscow Times.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 17 septembrie 2024, 20:26   166
JH

Noua aluzie propagandistică este rostogolită de duminică după publicarea unei înregistrări video de către prezentatorul postului de televiziune Rossia TV, Pavel Zarubin, care realizează emisiunea „Rusia, Kremlinul, Putin”. 

Înregistrarea video arată o pisică neagră ce aleargă într-o curte, dar se oprește când aude coloană oficială a liderului rus și face cale întoarsă. 

„Singura decizie corectă”, comentează Zarubin. De asemenea, el a numit videoclipul „cea mai amuzantă filmare a săptămânii”.

Propaganda Kremlinului sugerează că Putin este capabil să alunge „duhurile rele”. „Exemplul” cu pisica neagră

 Întâmplarea cu pisica, care s-ar fi petrecut vinerea trecută, pe 13 septembrie, a fost preluată imediat de unul dintre cele mai populare ziare din Rusia, Moskovski Komsomoleț. Un articol despre „curiosul” caz de la Sankt Petersburg a fost publicat și în versiunea online a publicației cu titlul „Pisica neagră a refuzat să-i treacă calea lui Putin”. 

Cu toate acestea, judecând după numărul de vizualizări – 19.012 în două zile – subiectul nu i-a atras în mod deosebit pe ruși, notează The Moscow Times. Subiectul a fost abordat și de deputatul Vitali Milonov, membru al partidului lui Putin, Rusia Unită. 

Într-un comentariu acordat pentru news.ru, deputatul susține că pisica nu a îndrăznit să-i taie calea liderului rus pentru că a nu a vrut să-și asume „o asemenea responsabilitate”. Milonov a declarat totodată că „prejudecățile și superstițiile” sunt permise în Rusia.

De altfel, Putin însuși pare că s-a lăsat în voia superstițiilor. Potrivit jurnalistului Mihail Zîgar, care citează surse de la Kremlin, liderul rus s-a dus în Mongolia pentru a se întâlni cu șamanii locali. Politologul Abbas Galliamov, un fost redactor de discursuri pentru Putin, a confirmat informațiile lui Zîgar.
Sursa: libertatea.ro