Atac armat la un liceu din SUA. Au apărut numele victimelor, iar printre ele ar fi și o profesoară cu nume aparent românesc

Anchetatorii din Georgia încercau, joi, să reconstituie modul în care un adolescent a obţinut o puşcă de asalt pe care a folosit-o pentru a deschide focul în masă la şcoala sa şi dacă au existat semne de avertizare suplimentare după ce autorităţile i-au vizitat domiciliul în urmă cu un an. Suspectul, care a omorât doi elevi şi doi profesori, este reţinut. Între timp, au fost anunţate identităţile celor patru victime, iar numele unei profesoare ucise are rezonanţe româneşti - Christina Irimie.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 5 septembrie 2024, 19:04   539
sua

Elevul, identificat drept Colt Gray, în vârstă de 14 ani, a deschis focul miercuri cu o armă de tip AR la liceul Apalachee din Winder, Georgia, ucigând doi elevi şi doi profesori şi rănind nouă persoane, au declarat reprezentanţii forţelor de ordine.

Potrivit anchetatorilor, Gray fusese interogat de forţele de ordine anul trecut, după ce a ameninţat online cu un atac armat la şcoală. Tatăl său, care a fost, de asemenea, interogat, le-a spus oficialilor că avea arme de vânătoare în casă, dar fiul său nu avea acces la ele.

Cum a reuşit adolescentul să pună mâna pe puşca semiautomată, orice semne care ar fi avertizat că va efectua de fapt un atac armat şi motivul său sunt în centrul atenţiei anchetatorilor care investighează acest prim atac armat în masă comis într-un campus din Statele Unite de la începutul noului an şcolar. Directorul Biroului de Investigaţii din Georgia, Chris Hosey, a declarat miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că autorităţile încă investighează modul în care suspectul a adus în şcoală „o armă de tip platformă AR” care a fost utilizată în schimbul de focuri.

Gray a fost luat în custodie de poliţie la scurt timp după atacul armat. El va fi acuzat şi judecat ca un adult, a precizat Chris Hosey. Joi, Biroul nu dispunea încă de informaţii cu privire la data la care Gray va fi prezentat pentru prima dată în faţa instanţei. Potrivit CNN, acest lucru ar urma să se întâmple vineri. Gray va apărea într-o audiere virtuală. El a fost transferat la Gainesville Youth Detention Center în cursul nopţii. Deşi Gray va fi acuzat ca un adult, el este ţinut în custodie juvenilă în acest moment, deoarece este minor.

PROFESOARĂ CU NUME APARENT ROMÂNESC, PRINTRE CEI PATRU DECEDAŢI

Oficialii i-au identificat pe cei ucişi ca fiind doi elevi de 14 ani, Mason Schermerhorn şi Christian Angulo, şi doi profesori de matematică, Richard Aspinwall, în vârstă de 39 de ani, şi Christina Irimie, în vârstă de 53 de ani.

Un profesor şi opt elevi răniţi în atac au rămas spitalizaţi, a relatat MSNBC joi dimineaţă.

„Christina Irimie a fost o profesoară incredibilă. Mă simt binecuvântată că am cunoscut-o, dar astăzi a intrat în clădirea şcolii sale, pentru a preda matematică, pentru că era extraordinară la asta, şi nu se va mai întoarce acasă la familia şi prietenii ei. Faceţi ceva pentru dna Irimie.... Acţionaţi pentru copiii noştri ŞI pentru profesorii şi personalul care ţin atât de mult la ei”, a scris pe Facebook Aryelle Bagley, o profesoară de ştiinţe de la o altă şcoală din Georgia.

În mod similar, potrivit comentariilor la postare, elevii au descris-o pe Christina Irimie ca fiind un profesor excepţional de răbdător şi grijuliu la şcoală.

Atacul armat a relansat atât dezbaterea naţională privind controlul armelor de foc, cât şi valul de durere într-o ţară în care astfel de atacuri au loc cu o anumită regularitate.

Oamenii din Winder, un oraş de 18 000 de locuitori situat la 80 km nord-est de Atlanta, s-au adunat într-un parc miercuri seara pentru a se ruga.

Împuşcăturile de la liceul Apalachee sunt primul atac planificat la o şcoală în această toamnă, a declarat David Riedman, care conduce o bază de date intitulată K-12 School Shooting Database. Elevii din Apalachee s-au întors la şcoală luna trecută, în timp ce mulţi alţi elevi din SUA. se întorc în bănci săptămâna aceasta.

În SUA au avut loc sute de atacuri armate în şcoli şi colegii în ultimele două decenii, cel mai grav soldându-se cu peste 30 de morţi la Virginia Tech în 2007. Carnajul a intensificat dezbaterea aprinsă cu privire la legile privind armele şi al doilea amendament al Constituţiei SUA, care consacră dreptul „de a păstra şi purta arme”.

CUM A AVUT LOC ATACUL

Potrivit CNN, eleva Lyela Sayarath a declarat că presupusul trăgător a părăsit sala de clasă la începutul orei lor de Algebră 1, în jurul orei 9:45. Când s-a întors, aproape de sfârşitul orei, a bătut la uşă pentru a intra înapoi, pentru că uşa se încuia automat.

O elevă s-a dus să deschidă uşa, dar Lyela a spus că aceasta a observat arma şi nu a deschis uşa. Martora a relatat că trăgătorul s-a dus atunci în clasa alăturată şi a deschis focul.

Lyela l-a descris pe Colt ca fiind tăcut şi timid, iar atunci când lucrau în grup la proiecte, răspundea doar monosilabic.

Departamentul şerifului a primit primele rapoarte cu privire la împuşcături în jurul orei 10:20. Forţele de ordine au sosit la scurt timp după aceste apeluri, în plus faţă de doi ofiţeri de resurse şcolare detaşaţi la Apalachee. Un ofiţer de resurse s-a confruntat cu trăgătorul, care s-a predat imediat adjunctului ău şi a fost luat în custodie, a declarat reporterilor şeriful districtului Barrow, Jud Smith.

sursa: news.ro

Paradisul oligarhilor ruși din Europa. Aici, bogații lui Putin nu au avut niciodată probleme, în ciuda sancțiunilor. „Toată lumea știe că banii nu au miros”

În anii trecuți, cei care doreau să descopere un oligarh rus își îndreptau atenția spre sud-estul Franței. Chiar și acum, când războiul declanșat de Kremlin continuă să facă ravagii în Ucraina, nimic nu s-a schimbat cu adevărat, deși acum ar trebui o atenție mai mare pentru a-i repera în Riviera Franceză pe acești oameni foarte bogați, majoritatea aflați pe lista sancțiunilor Uniunii Europene, scrie Politico.

Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă, a spus preşedintele Comitetului militar al NATO

Şeful Comitetului militar al NATO a declarat sâmbătă că Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă - reflectând convingerile unui număr de aliaţi ai Statelor Unite - chiar dacă administraţia Biden se opune să permită Kievului să facă acest lucru folosind arme fabricate în America, potrivit AP.