UE va instrui încă 15.000 de soldaţi ucraineni / La cât se ridică ajutorul economic şi militar oferit de UE Ucrainei de la începutul războiului

Uniunea Europeană şi statele sale membre au oferit până în prezent Ucrainei de când a început războiul cu Rusia o asistenţă de 118 miliarde de euro, iar până la sfârşitul anului țările UE vor instrui încă aproximativ 15.000 de soldaţi ucraineni, după ce au instruit deja circa 60.000, a declarat marţi un vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisarul Valdis Dombrovskis.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 17 septembrie 2024, 18:19   40
rf45

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă „o ameninţare existenţială pentru arhitectura de securitate europeană şi, dacă nu va fi oprit, preşedintele rus Vladimir Putin va ataca şi alte ţări, inclusiv membre ale UE”, a susţinut în Parlamentul European comisarul Dombrovskis, fost prim-ministru al Letoniei, relatează Agerpres citând agenţia HINA.

În dezbaterea unei rezoluţii asupra sprijinului continuu pentru Ucraina, care va fi votată joi de Parlamentul European, el a precizat că ajutorul economic şi militar oferit Ucrainei de UE şi de statele membre ale acesteia însumează până în prezent circa 118 miliarde de euro.

Comisarul Dombrovskis a subliniat accelerarea producţiei de muniţii în blocul comunitar, care va avea până la sfârşitul anului în curs o capacitate anuală de producţie de circa 1,4 milioane de obuze de calibrul 155 mm.

Tot la capitolul asistenţă militară pentru Kiev, a continuat el, începând din 2022 statele UE au instruit circa 60.000 de soldaţi ucraineni în cadrul misiunii EUMAM, instruirea altor circa 15.000 fiind în desfăşurare.

Sursa: hotnews.ro

Explozia de la depozitul de rachete din Rusia a fost atât de puternică, încât seismografele au înregistrat un cutremur

O explozie de proporții uriașe s-a produs în noaptea de marți spre miercuri la un depozit de rachete de pe teritoriul Rusiei, în regiunea Tver, la circa 500 de kilometri de granița cu Ucraina, relatează canale media ucrainene, dar și rusești. Explozia, care ar fi fost declanșată de un atac coordonat cu drone ucrainene, a fost înregistrată de seismografe ca un cutremur de magnitudine 2,8, iar sateliții NASA care monitorizează incendiile de pe Terra au detectat radiații de căldură