A treia zi de proteste ale agricultorilor: „Vrem legea înapoi!”
Agricultori din câteva raioane au protestat joi în fața președinției. Ei au cerut șefului statului să trimită Parlamentului pentru revizuire legea cu privire la măsurile de sprijin acordat fermierilor, după seceta din acest an, transmite IPN.
Documentul a fost votat acum o săptămână, pe 13 septembrie. Potrivit agricultorilor, deputații nu au luat în considerare propunerile înaintate de Asociația Forța Fermierilor
Sergiu Stefanco, fermier din raionul Căușeni, membru al Consiliului de administrare al Asociației Forța Fermierilor, a declarat că noua lege îi nemulțumește pe agricultori, deoarece nu este funcțională și că este valabilă pentru un termen limitat, iar criteriile specificate în lege pentru acordarea ajutoarelor îi divizează pe agricultori.
Sergiu Stefanco a mai spus că Legea nu a fost consultată cu fermierii: „Când a fost votată legea, agricultorii au transmis amendamente, dar acestea nu au fost luate în considerare”. Există riscul ca agricultorii să rămână la anul fără îngrășăminte, semințe și pesticide, respectiv să nu mai poată activa, a adăugat Stefanco.
Membrul Consiliului de administrare al Asociației Forța Fermierilor a avertizat că, atât timp cât Vladimir Bolea este ministru al agriculturii, grupul protestatar nu va participa la ședința Consiliului economic, la care a fost invitat.
Joi a fost a treia zi de protest al agricultorilor în această săptămână. Marți și miercuri aceștia au scos tehnica pe câteva trasee și au manifestat pașnic.
O tânără din Chișinău s-a întors din India cu infecție de la țânțar. Primul caz de febră hemoragică, în doi ani
În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz din ultimii doi ani de febră hemoragică, provocată de virusul Dengue. Pacienta este o tânără de 26 de ani din Chișinău, care s-a întors recent din India, transmite IPN.
horosCOP - 19 septembrie: Racii se confruntă cu agitație interioară și trebuie să consolideze alianțele familiale
Conjuncția planetară de astăzi ne pune la încercare discernământul și ne testează alianțele. Cum vor reacționa arhetipurile zodiacale în fața acestor provocări? Horoscopul zilnic ar putea dezvălui indicii esențiale pentru navigarea în apele tulburi ale destinului.
Recean: Oamenii care au avut de suferit în urma ploilor torențiale vor primi ajutoare din partea statului
Oamenii care au avut de suferit în urma ploilor torențiale din ultimele zile vor primi ajutoare din partea statului. După evaluarea finală a pagubelor, vor fi alocați bani inclusiv pentru restabilirea drumurilor spălate de puhoaie. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, în cadrul emisiunii În Context de la Moldova 1.
Comentarii facebook