Bărbat reţinut după ce ar fi agresat sexual, în mod repetat, un adolescent de 16 ani, la un bazin de înot din Sectorul 2, București
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti după ce ar fi agresat sexual, de mai multe ori, un băiat de 16 ani, la un bazin de înot din Sectorul 2 al Capitalei.
”La data de 19.09.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 58 de ani) pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, în formă continuată”, au anunţat reprezentanţii Parchetului.
Procurorii au stabilit că, în toamna anului 2022, în timp ce persoana vătămată (un băiat în vârstă de 16 ani), înota în bazinul unui complex sportiv din Bucureşti, sectorul 2, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra minorului, profitând de un moment de neatenţie a acestuia.
”În primăvara anului 2023, în timp ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului staţionat în parcarea complexului sportiv menţionat, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra aceleiaşi persoane vătămate minore, fără consimţământul celei din urmă”, adaugă anchetatorii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 2.
Sursa: news.ro
Letonia limitează folosirea limbii ruse pe piaţa muncii şi o interzice pe ecranele ATM-urilor bancare
Parlamentul Letoniei a adoptat joi măsuri legislative prin care limba rusă va fi limitată pe piaţa muncii şi interzisă pe ecranele ATM-urilor bancare în această ţară fostă republică sovietică, transmite agenţia EFE.
Rusia amenință oficial UE cu războiul nuclear. ”Satan II are nevoie de doar 3 minute și 20 de secunde să lovească Parlamentul European”
Preşedintele Dumei de Stat a afirmat joi că lovituri aeriene ucrainene cu rachete occidentale asupra Rusiei ar conduce la un război mondial în care ar fi utilizate arme nucleare şi că răspunsul Moscovei ar fi dur, cu arme mai puternice, informează Reuters.
Atacul cu pagere ucigașe. Compania din Bulgaria care este vizată de o anchetă în legătură cu exploziile din Liban
După atacul sângeros cu pagerele din Liban, Bulgaria a anunțat că va deschide o anchetă în care este vizată o companie care are legătură cu vânzarea de astfel de dispozitive către gruparea militantă libaneză Hezbollah, a transmis joi agenția de securitatea de stat, DANS, conform Reuters.
Comentarii facebook